Social
EXCLUSIV | Mărturia unui membru al Alcoolicilor Anonimi Cluj: „Simțeam că îmi pierd mințile!”
Ani la rând a trăit într-un cerc vicios al consumului compulsiv de alcool, alternând perioade de aparent echilibru cu episoade intense de autodistrugere. Astăzi, într-o mărturie sinceră, M. vorbește despre copilărie, rușine, negare și momentul în care a simțit că își pierde mințile.
Dependența de alcool și lupta interioară a unui om aflat între autodistrugere și recuperare. | Imagine generată cu ajutorul AI
Copilăria lui M. nu a fost una lipsită de stabilitate, însă a fost marcată de o nevoie constantă de validare. Își amintește că simțea permanent că trebuie să facă mai mult decât ceilalți pentru a fi iubit. Era un copil silitor, premiant, avea grijă de surorile sale, dar toate aceste lucruri veneau dintr-o dorință profundă de a demonstra că merită afecțiune. Un moment care l-a marcat a fost internarea la psihiatrie, în clasa I, pentru enurezis, experiență care i-a adus un sentiment puternic de rușine și vinovăție. „Atunci nu înțelegeam, dar acum cred că acel moment a contat în ceea ce avea să urmeze”, spune M., pentru monitorulcj.ro.
Deși și-a construit o viață aparent stabilă, familie, copii, loc de muncă, în interior s-a instalat treptat o nemulțumire greu de explicat. Nu era vorba despre un eșec concret, ci despre senzația că nu este acolo unde ar trebui să fie. Această ruptură interioară a devenit terenul pe care s-a dezvoltat dependența. Consumul de alcool a început în jurul vârstei de 24 de ani, într-un mediu profesional în care băutura era normalizată. „Lucram în transporturi și acolo se consuma mult. Era ceva obișnuit”, declară M.
De la evadare la dependență, momentul în care totul se schimbă
La început, alcoolul a fost o formă de evadare și integrare socială. În timp, însă, sensul consumului s-a schimbat radical. În jurul vârstei de 35 de ani, M. spune că nu mai exista nicio plăcere, ci doar nevoia de a scăpa de propriile trăiri. „Nu mai beam de distracție. Beam din vinovăție, din ură față de mine. Dintr-un om care aducea bucurie am ajuns un om care producea durere”, mărturisește acesta.
Dependența a ajuns la un nivel în care episoadele de consum erau planificate în detaliu. Își organiza din timp ieșirile, anturajul și cantitățile de alcool, iar între aceste episoade încerca să repare relațiile și să revină la normalitate. Ciclul se repeta însă constant. Negarea a fost un mecanism central. „Ajunsesem să spun că beau de fericire, pentru că nu mai aveam niciun motiv real”, explică el.
Impactul asupra familiei a fost profund. Relațiile s-au deteriorat, iar suferința s-a extins dincolo de el. Soția sa a ajuns să participe la grupuri de suport pentru codependenți, iar în timp, dependența a afectat și copilul. „Am văzut suferința pe care o creez în familie și nu mă puteam opri”, spune M.
Momentul limită: „Simțeam că îmi pierd mințile”
Punctul de cotitură nu a fost pierderea bunurilor sau a statutului social, ci degradarea psihică. „Simțeam că îmi pierd mințile. Deveneam din ce în ce mai irațional și asta m-a speriat cel mai tare”, povestește acesta. În acel punct, a decis să ceară ajutor.
Prima întâlnire cu Alcoolicii Anonimi a schimbat complet perspectiva asupra propriei situații. Pentru prima dată, a înțeles că alcoolismul este o boală, nu un defect de caracter. „Am ieșit din vinovăție. Nu mai eram un om rău, ci un om bolnav care are nevoie de ajutor”, explică M.
CITEȘTE ȘI:
Oamenii de știință au aflat secretul simplu pentru a reduce consumul de alcool
Confruntare, asumare și reconstrucție
Procesul de recuperare a fost unul dificil, bazat pe introspecție și confruntare cu propriile greșeli. Programul celor 12 pași l-a obligat să scoată la lumină aspecte pe care le-a evitat ani la rând, dar tocmai acest proces a dus la schimbare. Astăzi, spune că viața lui este complet diferită. „Cea mai bună zi din perioada în care beam e mai rea decât cea mai grea zi din recuperare”, afirmă acesta.
În ceea ce privește relația cu cei aflați încă în negare, M. nu oferă soluții sau direcții directe. Consideră că schimbarea nu poate fi impusă din exterior. „Nu le spui ce să facă. Vorbești despre tine. Fiecare trebuie să decidă singur când e momentul să se schimbe”, spune el.
Un aspect important în parcursul său este și modul în care privește viitorul. Nu se regăsește în ideea de speranță, pe care o consideră incertă, ci în cea de credință, care îi oferă stabilitate și siguranță interioară. Pentru el, recuperarea nu înseamnă doar abstinență, ci o schimbare completă a modului de a trăi.
„Recuperarea începe când te simți înțeles”
„Un dependent nu are nevoie de soluții complicate, ci de un loc în care să fie înțeles și acceptat. De acolo începe totul”, mai spune M., într-o declarație pentru monitorulcj.ro.
Povestea sa nu este prezentată ca un model universal, ci ca o experiență personală. Un exemplu că, dincolo de negare, vinovăție și dependență, există o cale de ieșire, însă doar atunci când omul este pregătit să o vadă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
