Sănătate

Care este cauza creșterii numărului de cazuri COVID19 la Cluj? Cherecheș: „De virus nu vom scăpa niciodată”

Răzvan Cherecheș a explicat de ce avem parte de o explozie de cazuri la Cluj, dar și ce măsuri ar trebui instaurate în contextul în care ne aflăm.

 

 


Clujul a înregistrat în ultima perioadă foarte multe cazuri de COVID-19, iar incidența a crescut la 7,67 la mia de locuitori. Deși s-au instaurat anumite măsuri pentru stoparea răspândirii virusului, numărul cazurilor crește în fiecare zi.

 


Răzvan Cherecheș, specialist al Universității Babeș-Bolyai în Sănătate Publică, a explicat pentru monitorulcj.ro de ce am avut o creștere atât de mare de cazuri în Cluj, dar și care ar fi soluțiile necesare în acest moment. De asemnea, expertul în sănătate consideră că organizarea alegerilor nu reprezintă un risc, ci campaniile electorale.

Campaniile electorale reprezintă un risc major de infectare

Consideri că organizarea alegerlior parlemantare reprezintă un risc de infectare și mai mare în această perioadă?


„Decizia de a organiza alegerile este una politică. Mersul la vot nu reprezintă riscuri mai mari de infectare decât să mergi la supermarket-uri mai mari și să îți faci cumpărăturile. Dacă se respectă măsurile de siguranță în secțiile de votare, nu ar trebui să fie nicio problemă. Riscul mai mare de infectare îl văd în campania electorală. Totodată, campania poate fi făcută online sau doar printr-un poster lipit pe un gard. Aici depinde de reglementările locale și de restricțiile lor. Nu pot să mă pronunț dacă este oportună sau nu organizarea alegerilor. Ce pot să spun din perspectiva sănătății publice este că procesul de vot nu reprezintă un risc major”, a declarat Răzvan Cherecheș pentru monitorulcj.ro.

Crezi că măsurile care s-au instaurat la alegerile locale au fost suficiente?


„Măsurile care au fost la alegerile locale au fost bune. Am mai auzit că în unele secții de votare, membrii nu au respectat măsurile de siguranță. Poate acum ar trebui făcut un training mai riguros pentru personalul unei secții de votare. Dar în rest, măsurile au fost suficiente”, spune expertul în sănătate.

Terasele din Cluj sunt considerate focare

Este necesară carantinarea municipiului Cluj-Napoca în acest moment?


„În acest moment, pentru Cluj nu știu cât de necesară este o carantinare, dar înăsprirea măsurilor da. Ar fi un suporter la așa ceva. Consider că pasul următor ar trebui să fie închiderea teraselor care au acest plastic transparent. Acelea sunt de fapt spații închise. Chiar ieri s-a publicat un articol în care scria care sunt locurile cu riscul de infectare cel mai mare. Cu monitorizarea GPS-urilor de pe telefoane au realizat că restaurantele sunt locurile în care riscul de infectare cu virusul COVID-19 este foarte ridicat. Practic, terasele „din spațiul public” sunt focare”, explică Cherecheș.

Ce măsură sanitară ar mai trebui implementată în Cluj?

„Trebuie limitat numărul de persoane în transportul în comun. Cum se făcea la supermarket-uri în primăvară. Doar că la magazine circulă mult mai ușor aerul, pentru că este un spațiu mai mare, în timp ce în autobuze spațiul este prea mic și transmiterea este semnificativă. Această măsură trebuia introdusă de mult timp în Cluj”, afirmă expertul în sănătate.

Carantina este mai mult o decizie politică

Care ar fi soluția ideală pentru a stopa răspândirea virusului COVID-19?

„Decizia de lockdown este mai mult politică. Din perspectiva sănătății publice, toată populația lumii ar trebui să stea în casă pentru două săptămâni, doar că acest lucru nu este posibil. Ar fi ideal din punctul de vedere al sănătății publice, dar este imposibil. Trebuie să găsim un echilibru între măsuri. La nivel local m-aș instaura noi măsuri, iar apoi aș analiza să văd dacă s-a produs o schimbare”, spune Răzvan Cherecheș.

Care este cauza creșterii numărului de cazuri în județul Cluj?

„Creșterea pe care am avut-o se datorează deciziilor pe care le-am luat acum trei săptămâni. Instaurarea purtării măștii a fost relativ tartivă. Dacă am fi impus purtarea măștii de la incidența de 1,5 la mia de locuitori, am fi redus semnificativ numărul de cazuri. Este ca un camion care merge la vale, cu cât prinnde mai multă viteză, cu atât îl poți opri mai greu”, afirmă expertul în sănătate.

Un lockdown ar influența votul oamenilor

Este necesar un lockdown în toată țara?

„Dacă am vrea să decongestionăm cât mai repede secțiile de terapie intensivă, ar trebui instaurat un lockdown, iar la începutul lunii ianuarie ne-am putea relaxa. Din nefericire avem alegeri, iar ele influențează deciziile. Nu cred că vom avea lockdown acum pentru că ar influența comportamentul oamenilor la vot. Părerea mea este că vom trage până la alegeri, iar după vom intra în lockdown pentru o perioadă, zic eu. Cu cât așteptăm mai mult acum să intrăm în carantină, cu atât vom sta mai mult închiși în casă”, explică expertul în sănătate.

Crezi că școlile se vor deschide după sărbători, având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm?

„Școlile nu cred că se vor deschide până nu ajungem la o rată extrem de scăzută. Ce ar fi trebuit însă, ar fi fost să lăsăm deschise școlile până în clasa a IV-a, pentru că se transmite mai greu virusul în rândul copiilor. De-asemnea, fiind mai puțini la școală ar putea să se păstreze distanțarea fizică foarte ușor. Părinții pot reintra în circuitul economic, plus că deficitul educațional nu ar fi atât de mare. Școala online pentru copii din clasele I-IV este foarte dificilă”, spune Răzvan Cherecheș.

„De virus nu vom scăpa niciodată”

Cât crezi ca va mai ține această pandemie?

„De virus nu vom scăpa niciodată. Dacă vaccinul este eliberat și are eficiența de care se spune, iar populația este dispusă să se vaccineze, sunt șanse ca din toamna viitoare să revenim puțin la normalitate. Nu trebuie să ne gândim că în 3-4 ani vom avea stadioane pline cu oameni.

Pe de altă parte, sunt multe lucruri pe care nu le știm. Pe lângă vaccinuri se studiază și foarte multe tratamente. Dacă noi am avea un tratament cu care să scădem mortalitatea la o zecime din cât este acuma, am putea să ne reluăm viața. Ar fi echivalent cu descoperirea antibioticelor. Nu vom scăpa de această situație mai devreme de toamna viitoare. Dacă populația refuză vaccinarea, toamna viitoare vom avea din nou un val care va fi urmat de restricții”, explică expertul în sănătate, Răzvan Cherecheș.

Din punctul tău de vedere, ce județ din România a manegeriat cel mai bine situația răspândirii virusului?

„Argeșul a reușit să scadă. Acum sunt din nou în creștere. Regulile de la nivel național au fost prost propuse. Argeșul a acționat la timp, doar că nu știu care este cauza creșterii în acest moment. Toate județele au acționat tartiv în această perioadă. Au fost câteva județe care au reușit acum o lună să tempereze situația, dar acum toate județele au explodat. Argeșul a acționat bine, faptul că au făcut anchetele epidemiologice în 48 de ore a fost o premieră în România. În Cluj nu s-au făcut niciodată atât de repede anchetele”, povestește Cherecheș.

Niciun șef DSP nu a spus public că nu are resurse pentru anchete epidemiologice

De ce anchetele epidemiologice nu se fac mai repede și mai bine?

„Nu poți să faci anchete epidemiologice cu voluntari, trebuie să ai personal. Trebuia alocat personal suplimentar de la nivel național. Cel puțin 2.000-3.000 de persoane trebuiau să fie alocate la nivel național. Să faci anchetă epidemiologică nu trebuie să fii din Cluj sau de la sediu. Anchetele se pot face online, ca și în alte țări.

Aici a fost o problemă de organizare și de alocare de fonduri. Ministerul Sănătății nu a alocat prioritate Direcției de Sănătate Publică. Pentru că toți șefi DSP sunt puși politici, niciunul nu a ieșit să spună public că nu a primit resurse și nu au cum să facă anchetele epidemiologice. Acest lucru ar duce la pedepsirea lor de către partide. Instituțiile nu își fac treaba pentru că nu au resurse. Nu trebuie să ne bazăm pe voluntari, trebuie personal care să dea telefoane”, spune expertul în sănătate.

CITEȘTE ȘI:

Vaccinul Pfizer va ajunge în România la finalul anului 2020. Cherecheș: „Dacă nu informăm populația, vaccinul nu va avea un impact foarte mare”

 

abonare newsletter