Sănătate

OMS, avertisment privind situația COVID-19: „E o situaţie care ne îngrijorează profund”

Reducerea la nivel global a monitorizării răspândirii coronavirusului face mai dificilă descoperirea de noi variante, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) joi la Geneva.

Reducerea la nivel global a monitorizării răspândirii coronavirusului face mai dificilă descoperirea de noi variante, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) joi la Geneva/ Foto: pixabay.com

 

 


Reducerea la nivel global a monitorizării răspândirii virusului COVID-19 face mai dificilă descoperirea de noi variante, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) joi la Geneva.

 


Virusul circulă încă „la un nivel incredibil de intens pe plan global”, a spus experta în COVID-19 Maria Van Kerkhove. Ea şi-a exprimat îngrijorarea referitor la modalitatea în care virusul continuă să producă mutaţii.

„E o situaţie care ne îngrijorează profund. Abilitatea noastră de a depista variante şi subvariante la nivel global se diminuează întrucât monitorizarea este în scădere”, a spus Von Kerkhove.


Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a subliniat că, în timp ce sfârşitul pandemiei este la orizont, trebuie menţinute strategiile de combatere a acesteia.

Într-o intervenţie prin videoconferinţă de la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU, Ghebreyesus a spus că omenirea „abia a început să întrevadă lumina de la capătul tunelului”, dar a adăugat: „Nu am ajuns încă acolo. Faptul că putem vedea capătul, nu înseamnă că suntem la capăt”, a spus el.


În timp ce numărul săptămânal al deceselor asociate coronavirusului continuă să scadă, bilanţul, de aproape 10.000, este în continuare prea ridicat, a precizat Tedros.

„10.000 de decese pe săptămână înseamnă cu 10.000 prea multe, când majoritatea acestor decese ar putea fi prevenite ”, a spus el. 


 

CITEȘTE ȘI:

OMS recomandă vaccinarea cu a doua doză de rapel anti-COVID persoanelor cu risc ridicat de expunere

Comitet OMS: Omenirea nu este în prezent mai bine pregătită pentru o nouă pandemie decât era în 2019

Avertisment OMS: Varianta Omicron ar putea crește numărul persoanelor din spitale, mai ales a celor nevaccinate

Ultimele Stiri
abonare newsletter