Politică

Alegeri parlamentare în Republica Moldova. Secții de votare, deschise și în Cluj-Napoca.

Duminică, 28 septembrie 2025 au loc alegerile parlamentare în Republica Moldova. Vor fi deschise secţii de votare şi la Cluj-Napoca pentru cetăţenii moldoveni.

Cetățenii Republicii Moldova pot vota și la Cluj-Napoca la alegerile parlamentare | Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim Cetățenii Republicii Moldova pot vota și la Cluj-Napoca la alegerile parlamentare | Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

 

 


 

La Cluj-Napoca, cetăţenii din Republica Moldova pot vota în cele două secţii de votare amplasate în Casa de Cultură a Studenților din Piața „Lucian Blaga”, numărul 1 - 3. 


 

 


La alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 din Republica Moldova cetățenii moldoveni stabiliți temporar sau permanent în România își vor putea exprima opțiunea de vot în 23 de secții de votare care vor fi organizate în 14 orașe din România, a anunțat Ambasada Republicii Moldova la București.

„Dragi cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți permanent sau temporar în România, vă invităm să participați la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. La acest scrutin electoral vom deschide 23 de secții de votare în 14 orașe ale României”, se arată, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei Republicii Moldova la București.

Postarea este completată cu o imagine în care sunt menționate adresele secțiilor de votare din localitățile unde cetățenii moldoveni vor putea vota: București, Iași, Brașov, Bacău, Baia Mare, Galați, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Suceava, Sibiu, Oradea, Timișoara, Târgu-Mureș.


21 de partide politice, în cursă la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Potrivit legislației, campania electorală va dura până pe 26 septembrie.

Patru blocuri electorale, 21 de partide politice și șapte candidați independenți au depus actele necesare la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a fi înregistrați în calitate de candidați. Din totalul de 32 de cereri, 10 au fost respinse.


Republica Moldova va avea 2.274 de secții de votare, atât pe teritoriul țării, cât și în străinătate. Dintre acestea, 1.961 de secții vor fi organizate în circumscripțiile electorale din țară. Douăsprezece secții vor fi destinate alegătorilor din localitățile situate în stânga Nistrului și 301 secții vor fi organizate pentru cetățenii cu drept de vot care, în ziua alegerilor, se vor afla în afara țării.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

A început campania electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Vor avea loc în 28 septembrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter