Național
„Vila noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!” ÎPS Teodosie se luptă în instanță!
Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată Primăria Constanța pentru a păstra vila în care locuiește ÎPS Teodosie.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului/Foto: Arhiepiscopia Tomisului Facebook.com
Imobilul, primit în folosință gratuită în urmă cu 50 de ani printr-un decret semnat de Nicolae Ceaușescu, trebuie eliberat la finalul lunii, însă reprezentanții Arhiepiscopiei cer acum să devină proprietari.
Conflictul dintre Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța pornește de la un imobil cu valoare istorică, situat în apropierea falezei Cazinoului din Constanța.
Potrivit informațiilor publicate de Digi24, vila a fost oferită Arhiepiscopiei în folosință gratuită pentru o perioadă de 50 de ani, în baza unui decret emis în perioada regimului comunist. Clădirea are o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați și este clasificată drept monument istoric.
CITEȘTE ȘI:
ÎPS Teodosie, judecat pentru „răzvrătire”. Situația înaltului prelat, tranșată în ședința Sinodului BOR de la sfârșitul lunii februarie.
Termenul expiră pe 23 martie
Perioada de folosință stabilită prin decret ajunge la final în data de 23 martie, moment în care, teoretic, imobilul ar trebui să revină în administrarea autorităților locale.
În aceste condiții, Arhiepiscopia ar urma să elibereze vila. Însă, în locul unei predări liniștite a cheilor, instituția a ales să conteste situația în instanță, deschizând un proces împotriva administrației locale.
Arhiepiscopia vrea să devină proprietar
Miza acțiunii în justiție nu este doar prelungirea folosinței, ci chiar dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Prin demersul inițiat, reprezentanții Arhiepiscopiei încearcă să transforme dreptul temporar de utilizare într-unul definitiv, invocând argumente care urmează să fie analizate de instanță.
CITEȘTE ȘI:
ÎPS Teodosie, declarații controversate! Cei care trăiesc în concubinaj sunt „în slujba celui rău, pentru că stau în patima desfrâului”.
Reacția Primăriei Constanța
Primarul Constanței a declarat că a fost surprins de acțiunea în instanță, în contextul în care expirarea termenului era cunoscută.
Autoritățile locale susțin că, odată încheiată perioada de 50 de ani, imobilul trebuie să revină în subordinea administrației publice, conform prevederilor legale.
Un nou conflict între administrație și Biserică
Cazul deschide un nou capitol în relația tensionată dintre instituțiile publice și cele religioase, mai ales atunci când sunt implicate proprietăți valoroase, cu statut juridic complex.
Decizia finală va aparține instanței, care va trebui să stabilească dacă vila revine Primăriei sau dacă Arhiepiscopia va reuși să își mențină controlul asupra imobilului și după expirarea termenului stabilit în urmă cu jumătate de secol.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
