Un bărbat de 32 de ani din localitatea sălăjeană Sărmăşag a fost arestat după ce a furat 12 tablouri în valoare de 60.000 de lei din locuinţa unui clujean. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, a declarat că bărbatul nu este la prima abatere şi că în luna decembrie el a furat, tot de la un clujean, alte tablouri, în valoare de 400.000 de euro. Suspectul câştiga încrederea persoanelor prin oferirea de servicii de amenajări interioare, iar astfel afla despre valoarea unor bunuri deţinute de proprietari. Din primele cercetări reiese că tablourile furate au fost deja vândute unui colecţionar de artă din Satu Mare. Bărbatul este cercetat acum pentru furt calificat în formă continuată.
Clujenii vor putea participa sâmbătă la „Întâlnirile SaFrIna (Sănătate, Frumuseţe, Interactivitate – n.r)”, un eveniment de informare medicală în cadrul căruia vor fi susţinute prezentări despre prevenirea osteoporozei, a afecţiunilor cardiace sau despre tratarea depresiei. Prezentările vor fi susţinute de specialişti precum prof. dr. Horaţiu Bolosiu, preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, cardiologul Mihai Florea, psihologul Anca Brehar şi Mihaela Lupşe, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Cluj. Intrarea va fi liberă. La ediţiile trecute ale „Întâlnirilor SaFrIna” au fost abordate teme din domenii precum cardiologie, boli infecţioase, ginecologie, homeopatie, frumuseţe şi alimentaţie.
Pacienţii care doresc tratament homeopat vor beneficia de două consultaţii gratuite.
Casele de asigurări de sănătate vor deconta, pentru bolnavii cronic, o singură consultaţie şi o singură reţetă pe trimestru.
Aceste prevederi apar în proiectul de Contract-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anul 2011-2012. În cazul bolnavilor cronic se precizează că pentru evaluarea medicală, prescrierea tratamentului şi urmărirea evoluţiei bolii, casele de asigurări de sănătate decontează consultaţiile şi reţetele în funcţie de schema de monitorizare a bolii, adică lunar sau trimestrial. Reţetele pentru această categorie de bolnavi se pot prescrie pentru cel mult 90 de zile.
Legendarul chitarist rock Gary Moore a murit, duminică, la vârsta de 58 de ani.
Chitaristul trupei Thin Lizzy, Gary Moore, a fost găsit mort într-un hotel din Spania, unde se afla în vacanţă, potrivit presei străine.
Managerul trupei Thin Lizzy, Adam Parsons, a declarat pentru BBC că artistul a murit în primele ore ale zilei de duminică, relatează Mediafax. Cauzele morţii rămân încă necunoscute.
O carieră de succes
Gary Moore, pe numele său adevărat Robert William Moore, şi-a început cariera muzicală în anii '60 şi a evoluat de-a lungul timpului alături de Thin Lizzy, B.B. King, Colosseum II, Greg Lake sau trupa de blues-rock Skid Row, precum şi Albert Collins, Jim Capaldi, Gary Husband sau Andrew Lloyd Webber.
150 de minute de mişcare moderată pe săptămână reduc riscul de cancer de sân şi de colon, potrivit celor mai recente recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Activitatea fizică are un rol important în reducerea incidenţei anumitor tipuri de cancer. Lipsa mişcării este al patrulea factor de risc pentru toate decesele la nivel mondial, 31% din populaţia lumii fiind inactivă fizic”, a declarat dr. Ala Alwan, director adjunct general în cadrul OMS. Potrivit statisticilor OMS, în 2008 au murit de cancer de sân 460.000 de femei, în timp ce aproape 610.000 de bărbaţi şi femei au murit din cauza cancerului de colon. Lipsa de activitate este asociată cu 3,2 milioane de decese pe an şi 670.000 de decese premature, adică la persoane sub 60 de ani.
Farmaciile din toată ţara vor fi controlate în perioada 10 februarie – 31 martie pentru a afla dacă au respectat Regulile de Bună Practică Farmaceutică (RBFP). Farmaciile care au încălcat aceste reguli nu vor primi certificatul RBFP, document obligatoriu pentru funcţionarea acestora, potrivit Contractului-Cadru pentru furnizare de medicamente pe 2011-2012. „Certificatul RBPF va duce la îmbunătăţirea substanţială a calităţii actului farmaceutic în farmaciile din România”, consideră Clara Popescu, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. Acest certificat va fi eliberat de Colegiul Farmaciştilor din România prin filialele judeţene, după evaluarea farmaciilor.
În luna aprilie, Gipsy Kings vor readuce la Sala Palatului din Bucureşti piesele lor pline de ritm şi savoare nomadă!
Pe 9 aprilie, trupa Gipsy Kings va reveni în România pentru a susţine un concert pe ritmurile latino combinate cu puţin flamenco şi condimentate cu o picătură de rapsodie de inspiraţie ţigănească.
Potrivit projectevents.ro, concertul face parte din turneul “Gipsy Kings 2010-2011 World Tour”, început în 18 iulie 2010 în Los Angeles. În cadrul turneului, artiştii au concertat în oraşe precum Montreal, New York, Chicago, Dallas, Holywood, Zagreb, Berlin şi Moscova. Ultimul concert al turneului va avea loc pe 7 mai 2011 în Budapesta.
Potrivit președintelui Uniunii Naționale a Asigurătorilor din România (UNSAR), Cristian Constantinescu, pe piața autohtonă există 4-5 companii de asigurări care, datorită politicii de subscriere din ultimii ani, vor întâmpina probleme serioase în 2011, riscând inclusiv să între în faliment, informează www.cogitus.ro.
“Discutăm de ce s-a întâmplat în ultimii 5-10 ani, de politica de subscriere a multor societăți de asigurări din România, respectiv subscrierea pe cash-flow. Această înseamnă nivele de primă reduse şi plata datoriilor provenite din trecut din banii pe care îi încasezi în prezent, deci rularea răspunderii în anii viitori. (…) În momentul în care creșterea stagnează (…) efectele acestei strategii de subscriere apar. Deci nu mai ai de unde să acoperi şi daunele prezente şi cele trecute dintr-un volum de primă mai mic. (…) Sunt circa 4-5 companii”, a precizat Cristian Constantinescu, în cadrul unui seminar pe tema asigurărilor.
Mențiunea președintelui UNSAR vine la câteva zile după ce afirmase că în acest an piaţa asigurărilor din România riscă să se confrunte cu o serie de falimente. “În 2011 ar trebui să vedem nişte companii de asigurare care dispar şi nu doar societăți care nu contează din punctul de vedere al cotei de piaţă. Dacă nu vom vedea falimente, vom vedea măcar societăți plasate sub supraveghere specială”.