Actualitate

Diplomaţii libieni vor capul „şarpelui” Kadhafi

Mai mulţi diplomaţi libieni acreditaţi la ONU au cerut, luni, armatei libiene să înlăture regimul lui Muammar Kadhafi, "un tiran" pe care îl acuză de genocid împotriva propriului popor, relatează AFP.   Mai mulţi membri ai echipei diplomatice libiene, conduşi de adjunctul ambasadorului libian la ONU, Ibrahim Dabbashi, îl acuză pe Kadhafi că a făcut apel la mercenari străini pentru a reprima manifestaţiile şi cer închiderea spaţiului aerian libian.   „Tiranul Muammar Kadhafi a demonstrat clar, prin fiii săi, nivelul de ignoranţă care îi caracterizează pe el şi pe copiii lui şi dispreţul faţă de Libia”, se arată într-un comunicat al diplomaţilor libieni.   Ei le cer militarilor libieni „indiferent de grad, să se organizeze şi să plece către Tripoli, pentru a tăia capul şarpelui”, şi avertizează asupra „masacrului fără precedent” din Libia, unde regimul reprimă violent manifestaţiile de stradă.   Diplomaţii libieni au cerut ţărilor din întreaga lume să nu îi acorde azil lui Kadhafi şi să urmărească toate transferurile de fonduri dinspre Libia. Dabbashi a citit declaraţia la intrarea misiunii libiene la ONU, în apropierea unui portret al lui Muammar Kadhafi.   „Anunţăm clar că misiunea libiană (la ONU) este o misiune care aparţine poporului libian şi nu regimului. Regimul Kadhafi a început deja un genocid împotriva poporului libian”, a spus el, apreciind că liderul libian ar trebui judecat de Curtea Penală Internaţională.   În timpul intervenţiei, Ibrahim Dabbashi era înconjurat de alţi şase diplomaţi libieni, printre care nu se afla însă şi ambasadorul Abdurrahman Shalgham. Dabbashi declarase luni că înlăturarea regimului de la Tripoli „nu este decât o chestiune de zile”.   „Muammar Kadhafi trebuie să plece cât mai repede", a spus el. Diplomaţii libieni au decis să se delimiteze de guvernul de la Tripoli "din cauza agresiunilor detestabile ale regimului împotriva poporului libian", a declarat diplomatul Adam Tarbah, citat de Los Angeles Times. "Ştim că această acţiune ne pune în pericol familiile de acasă, dar ele se află oricum în pericol", a adăugat el.   Seif al-Islam, fiul lui Muammar Kadhafi, a declarat duminică seară că regimul "va lupta până la ultimul glonţ" pentru a pune capăt manifestaţiilor. "A incitat la război civil (...) Este ruşinos", a afirmat Tarbah.   Sute de persoane şi-au pierdut viaţa în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine libiene, conform bilanţurilor anunţate de Human Rights Watch şi Federaţia Internaţional a Ligii Drepturilor Omului.

Actualitate

Două nave iraniene au intrat în Canalul Suez

Două nave militare iraniene au pătruns marţi dimineaţă în Canalul Suez, îndreptându-se către Marea Mediterană, o acţiune pe care Israelul o consideră drept provocare, au declarat surse oficiale din cadrul Autorităţii Canalului, citate de AFP.   „Cele două nave au pătruns în Canalul Suez marţi, în jurul orei locale 5.45 (6.45, ora României), pentru a trece în Mediterana”, au precizat sursele citate. În general, o navă traversează Canalul în 12 - 14 ore. Un reprezentant al Consiliului suprem al armatei egiptene a declarat, luni seară, la postul de televiziune privat Dream, că autorizaţia a fost eliberată în baza Convenţiei de la Constantinopol din 1888, care reglementează intrarea navelor militare în Canalul Suez. Autorităţile egiptene au transmis mesaje contradictorii înainte de a autoriza trecerea navelor iraniene - o premieră după 1979 -, declarând iniţial că nu au primit nici o solicitare oficială şi sugerând ulterior că navele sunt blocate.   Agenţia oficială iraniană FARS a afirmat că navele, de producţie britanică, sunt Kharg, navă de aprovizionare şi sprijin, şi Alvand, o fregată de patrulare. Kharg are un echipaj format din 250 de persoane şi poate transporta până la trei elicoptere, iar Alvand este echipată cu torpile şi rachete antinavă. Israelul, care consideră Iranul drept un pericol major la adresa securităţii sale, a afirmat că trecerea celor două nave prin Canalul Suez reprezintă o provocare. Surse diplomatice iraniene au precizat că navele vor efectua o vizită de rutină în Siria.  

Actualitate

Studenţii din Observator au stins luni luminile

Organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca organizează cea de-a V-a ediţie a evenimentului ecologic Green Week. Aceasta se desfăşoară în acest an în perioada 21-25 februarie 2011, în cele două campusuri ale Universităţii Tehnice, din Observator şi Mărăşti. Green Week a început ieri cu un schimb second-hand, în cadrul căruia studenţii din Oservator au făcut schimb de cursuri, materiale şcolare şi cărţi. Seara, studenţii din cămine, au economisit energia planetei stingând lumina printr-un flash mob intitulat “Lights Off”.

Actualitate

Cutremur puternic în Noua Zeelandă

Cel puţin 65 de persoane au murit în urma cutremurului înregistrat astăzi în Noua Zeelandă, a anunţat premierul John Key, citat de site-ul postului de televiziune TVNZ. Cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa în cutremurul care a lovit azi al doilea oraş din Noua-Zeelandă, Christchurch, a anunţat premierul John Kery, care a atenţionat că bilanţul victimelor ar putea fi revizuit în creştere. "Bilanţul de care dispun în prezent este de 65 de morţi şi ar putea fi revizuit în creştere. Este o tragedie absolută pentru acest oraş, pentru Noua Zeelandă, pentru oamenii care ne sunt apropiaţi", a declarat şeful guvernului, potrivit Agerpres.

Actualitate

Odată cu informatizarea administraţiei va fi o reducere a numărului de funcţionari

Pe măsură ce informatizarea procesului administrativ va fi implementată, anumite posturi vor fi restructurate, cum ar fi cele din rândul personalului care lucrează cu publicul, a declarat luni, la Cluj-Napoca, consilierul pe probleme economice al premierului, Andreea Vass, la o întâlnire organizată de fundaţiile 'Estuar' şi 'Preţuieşte viaţa', dedicată consilierii mamelor aflate în situaţii dificile. 'Va fi un proces natural care va merge în linie cu informatizarea procesului administrativ. În mod evident asta presupune o diminuare a numărului de ghişee, a numărului de funcţionari publici care intră în contact cu contribuabilul, respectiv care gestionează hârtii. Aceste lucruri trebuie să se opereze on-line, bazele de date între instituţiile publice să fie interoperabile, adică uşor accesibile între ele, astfel încât să nu mai fie nevoie de intervenţia funcţionarilor publici', a spus Andreea Vass.

Actualitate

Boc: Legea nu-i va apăra pe săraci, ci pe cei care muncesc bine

Legea nu-i va mai apăra neapărat pe săraci, ci pe cei care muncesc bine, în cazul concedierilor, prin criteriile de performanţă pe care Guvernul intenţionează să le includă în viitorul Cod al Muncii, a declarat ieri premierul Emil Boc, după o rundă de consultări în Parlament. “Prin modificările propuse la Codul Muncii, punem accent pe performanţă şi pe criteriile obiective de evaluare a performanţei. Astăzi, legea te apără mai mult dacă eşti sărac, şi nu te apără dacă munceşti bine. Prin modificările propuse, spunem aşa: «Legea te va apăra de fiecare dată, dacă munceşti bine, şi îţi respecţi angajamentele pe care le ai prin contract şi nu te va apăra neapărat pentru că eşti sărac»”, a spus Boc. El a menţionat că vor fi menţinute criteriile sociale doar în subsidiar, pentru departajarea a doi angajaţi care au aceeaşi situaţie ca performanţă. Contractul colectiv de muncă pe perioadă determinată ar urma să se poată încheia pe o perioadă de până la 36 de luni, în loc de 24 de luni cât este în prezent prevăzut. Proiectul schiţat de Guvern prevede majorarea perioadei de probă la angajare, de la o lună la trei luni, “pentru ca să se poată evalua mai bine performanţele sau calităţile pe care o persoană care urmează să fie angajată le are”, a mai spus Emil Boc.

Actualitate

ING îşi pregăteşte viitorii angajaţi

ING Service Center Europe (SCE) va organiza în perioada următoare cursuri de limba poloneză destinate studenţilor pe care compania crede că i-ar putea recruta. Cursurile sunt lansate în contextul în care vorbitorii de poloneză sunt puţini iar Polonia este a treia ţară a căror procese vor fi externalizate la sediul din Cluj-Napoca. „După experienţa pozitivă avută în 2010 prin intermediul cursurilor de cehă oferite de către companie, ING SCE îşi propune să repete, chiar să îmbunătăţească această practică şi pentru limba poloneză, Polonia fiind cea de-a treia ţară ale cărei procese vor fi transferate în Cluj. În acest sens va fi demarat, la începutul lunii martie, un program de cursuri de limbă poloneză, în sprijinul studenţilor care doresc să înveţe această limbă şi care văd în Centrul Regional de Servicii ING o oportunitate în cariera lor viitoare”, au declarat reprezentanţii ING.

Actualitate

Zero şanse de angajare pentru medici

Persoanele care doresc un job în domeniul sanitar au şanse zero să se angajeze într-o clinică sau cabinet din judeţ, fiindcă pentru medici şi asistente nu este disponibil niciun post. Medicii, asistentele medicale şi stomatologii au şanse foarte reduse să îşi găsească un loc de muncă prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). În această săptămână, cei care îşi caută un loc de muncă au la dispoziţie doar 267 de posturi în judeţul Cluj, cele mai multe fiind pentru cei cu studii medii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter