Educație

“Păsărică mută-ţi cuibul!”, jocul preferat de ISJ şi Primărie cu elevii din Cluj-Napoca

De o bună perioadă de timp, sistemul şcolar din Cluj este sub semnul scandalurilor şi incertitudinii. Pe tot parcursul anului trecut, au fost aduse în atenţia opiniei publice situaţii cu elevi bătuţi de profesori, cadre didactice ridiculizate de elevi şi şcoli întoarse pe dos din cauza lucrărilor de modernizare neîncheiate.

“Păsărică mută-ţi cuibul”, jocul preferat de ISJ şi Primărie cu elevii din Cluj-Napoca

Cel mai recent scandal din sistemul educaţional clujean este cel legat de mutarea elevilor mici de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă şi de la Liceul Teoretic Gheorghe Şincai. Din toamnă, copiii din clasa zero nu vor mai învăţa în clădirile celor două şcoli din centru, ci pe strada Horea, la Liceul Ana Aslan, respectiv pe Dorobanţilor, în apropiere de benzinăria OMV.

Conducerea ISJ: mutaţi din cauza spaţiilor insuficiente

Părinţii sunt total nemulţumiţi de această situaţie. În ciuda revoltei lor, fiind dispuşi să facă petiţii şi să ajungă chiar la Ministerul Educaţiei, se pare că lucrurile sunt bătute în cuie. Inspectorul şcolar general, Valentin Cuibus a declarat că se are în plan mutarea treptată a elevilor mici, în fiecare an, începând cu clasa zero din toamnă, apoi clasa I în anul următor. “Mutarea elevilor se face din lipsă de spaţiu, la cererea celor două şcoli. Cele două şcoli au primit fiecare câte o clădire în plus din cauza spaţiilor care erau insuficiente. Acolo se vor muta clasele zero, urmând ca în fiecare an să fie mutate, treptat clasele mici. Este opţiunea şcolilor, noi doar am pus la dispoziţie clădirile”, a afirmat Cuibus.


Conducerea şcolii: reorganizarea o decide ISJ

Dacă inspectorul şcolar general susţine că relocarea elevilor se face la cererea şcolii, conducerea Liceului Teoretic Gheorghe Şincai afirmă că reorganizarea reţelei şcolare se decide la nivelul ISJ şi Primăriei. “Este o decizie a Inspectoratului Şcolar. Reorganizarea reţelei şcolare se decide la nivel de Inspectorat şi Primărie. Noi nu am făcut cerere scrisă pentru a primi o clădire nouă, dar este adevărat că avem spaţii insuficiente, unele clase ale noastre funcţionează la demisol”, a explicat Smaranda Graur, directorul Liceului Gheorghe Şincai.

Părinţii: ar trebui să ne cumpărăm altă casă

În ultimele zile au avut loc şedinţe cu părinţii pentru a li se comunica relocarea elevilor. Practic, părinţii trebuie să accepte situaţia. “Noi ne-am cumpărat apartament ca să fim aproape de şcolile din centru şi acum aflăm că cei mici sunt mutaţi în Mărăşti. Nu sunt mijloace de transport care să îi ducă până aproape de şcoală, de regulă sunt în grija bunicilor care nu prea au maşini, aşa că copiii ar trebui să meargă pe jos pe o distanţă destul de mare”, a spus Andreea, mama unei fetiţe care din toamnă va fi în clasa zero la Şincai.


Femeia a adăugat că nu îşi poate muta copilul la altă şcoală. “Dacă o mut la Racoviţă, e aceeaşi situaţie, iar la Coşbuc sunt clase cu predare în limba germană”, a menţionat Andreea.

Smaranda Graur, directoarea Liceului Şincai subliniază că zona în care este noua clădire în care vor învăţa cei mici se află în circumscripţia şcolii.


Şcoala Bob, o poveste tot cu elevi mutaţi

Nu doar elevii celor două licee din centru sunt mutaţi. O situaţie oarecum asemănătoare a avut loc şi la Şcoala Ioan Bob din centru. Elevii au fost mutaţi în această toamnă într-o clădire de pe Eroilor din cauză că imobilul în care funcţiona şcoala a fost retrocedat.

Din anul şcolar viitor, elevii de la Ioan Bob vor fi iarăşi mutaţi, de data aceasta în sediul nou de pe Memorandumului. Acum încă se lucrează la repararea sediului nou al şcolii. “În primăvară sperăm să fie gata lucrările. Acum se lucrează în interior, în funcţie de ceea ce permite vremea”, au precizat reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.


Elevii de la Mihai Eminescu, relocaţi la Anghel Saligny

La Liceul Mihai Eminescu încă se lucrează la modernizarea şcolii, deşi ar fi trebuit încheiată în septembrie 2015. Din cauza întârzierilor mari la terminarea lucrării, elevii de la Mihai Eminescu au fost mutaţi la Anghel Saligny.

Deşi acum se lucrează la modernizarea şcolii, autorităţile locale nu ştiu când ar putea fi terminate lucrările. “Anul acesta se lucrează mai bine decât anul trecut, dar de aici până la finalizarea lucrărilor este un drum lung”, a afirmat Valentin Cuibus.

Ultimele Stiri
abonare newsletter