Actualitate
Chill Lounge by ALIAT revine la Electric Castle cu o zonă dedicată distracției responsabile, unde festivalierii pot lua o pauză între concerte (P)
Cinci zile de muzică, sute de artiști, zeci de mii de participanți și o atmosferă care transformă în fiecare vară Bonțida într-unul dintre cele mai vibrante locuri din România.
Electric Castle este despre energie și experiențe memorabile, dar și despre momentele în care e bine să iei o pauză și să ai grijă de tine.
Tocmai de aceea, între 15 și 19 iulie, în zona de camping a festivalului revine Chill Lounge by ALIAT, un spațiu de 120 mp dedicat relaxării și promovării consumului responsabil de alcool pentru participanții cu vârsta de peste 18 ani.
Ajuns la cea de-a treia ediție consecutivă în cadrul Electric Castle, proiectul le oferă participanților un loc în care se pot opri pentru câteva momente de respiro, se pot adăposti de soare, sau de ploaie, după caz, și pot discuta cu specialiști despre sănătatea lor și despre cum se pot bucura de festival în siguranță.


Mai mult decât o zonă de relaxare
Amplasat în zona de camping, imediat după intrare, Chill Lounge by ALIAT se întinde pe o suprafață de 120 mp, special amenajată pentru relaxare și socializare. Festivalierii vor găsi aici o zonă cu pufi pentru odihnă și umbră, dar și o echipă formată din aproximativ 25 de psihologi, psihiatri, asistenți sociali și voluntari ALIAT, inclusiv viitori medici, pregătită să răspundă întrebărilor participanților și să ofere informații și recomandări despre consumul de alcool și reducerea riscurilor asociate acestuia. În același timp, voluntarii vor fi prezenți zilnic și în zona concertelor din festival, unde vor interacționa cu participanții și vor distribui informații utile pentru o experiență de festival trăită în siguranță.
„Festivalurile sunt despre bucurie și experiențe memorabile, iar noi credem că acestea pot merge mână în mână cu grija față de propria sănătate și față de cei din jur. Scopul nostru este să îi ajutăm să se întoarcă acasă în siguranță. Chill Lounge oferă sprijin, informații și intervenții bazate pe dovezi, într-un context în care prevenția înseamnă prezență, dialog și acces la ajutor atunci când este nevoie. Ne bucurăm că Electric Castle continuă să investească într-o experiență de festival în care sănătatea și siguranța participanților sunt o prioritate, contribuind la construirea unei culturi a responsabilității și a grijii reciproce în cadrul festivalurilor”, a declarat psihoterapeutul Viorel Roman, Director Executiv la Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală.
Teste interactive și discuții cu specialiștii
Chill Lounge nu este doar un spațiu de relaxare. Participanții sunt invitați să își evalueze „relația” cu alcoolul și să descopere, prin teste și jocuri interactive, mai multe informații despre propriile obiceiuri de consum. Pot completa testul AUDIT, instrumentul dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății pentru evaluarea consumului de alcool, și pot încerca Drink-O-Meter, un panou interactiv care arată, în funcție de tipul băuturii și de numărul de pahare consumate, cum arată consumul personal. La final, cei interesați primesc recomandări personalizate și pot discuta, într-un cadru confidențial, cu unul dintre specialiștii ALIAT.
Importanța unor astfel de intervenții este susținută și de studiile internaționale, care arată că utilizarea testului AUDIT, urmată de o intervenție scurtă, poate preveni unul din trei decese asociate consumului problematic de alcool. Totodată, este nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an, ceea ce transformă acest tip de prevenție într-un instrument cu impact real asupra sănătății publice.
Un proiect cu impact demonstrat
Lansat în 2013, Cortul de Chill by ALIAT este primul program de harm reduction (prevenirea și reducerea riscurilor asociate consumului abuziv de alcool) implementat în spații recreaționale din România. În cei 13 ani de activitate, proiectul a ajuns la 21 de ediții, organizate în cadrul festivalurilor și al altor evenimente recreaționale, unde a adunat peste 42.000 de vizitatori, a realizat mai mult de 4.500 de evaluări AUDIT și intervenții scurte privind consumul de alcool și a oferit peste 1.400 de ore de consiliere psihologică, socială și medicală.
Programul face parte din proiectul Alcohelp, dezvoltat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, cu sprijinul HEINEKEN România, parteneriat care susține încă din 2009 inițiativele ALIAT dedicate prevenirii consumului periculos de alcool și sprijinirii celor care se confruntă cu o astfel de problemă.
Dacă ajungi la Electric Castle în perioada 15–19 iulie și stai în camping, merită să incluzi Chill Lounge by ALIAT pe lista opririlor dintre două concerte. Fie că ai nevoie de câteva minute de liniște, vrei să afli mai multe despre propriile obiceiuri de consum sau pur și simplu cauți un loc în care să te reîncarci înainte de următorul artist preferat, aici vei găsi informații utile, oameni pregătiți să te ajute și un spațiu în care distracția și grija pentru sănătate merg bine împreună.
