Economie

ANALIZĂ. Cioc-cioc! Cine e? 4,6 lei/euro

Euro și-a continuat ieri tentativele de depășire a pragului de 4,6 lei, media crescând de la 4,5975 la 4,5988 lei.

Culoarul de tranzacționare a fost unul îngust, 4,597 – 4,602 lei, după o deschidere la 4,601 lei iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,598 – 4,601 lei.

Reamintim ca maximul ultimilor cinci ani, de 4,5991 lei, a fost atins în 29 septembrie, recordul istoric de 4,6481 lei fiind înregistrat în 3 august 2012.


Cursul dolarului american s-a menținut pe creștere, el urcând de la 3,8945 la 3,9154 lei, în condițiile în care cotațiile din piața valutară au fluctuat între 3,902 și 3,92 lei.

Moneda elvețiană, care a scăzut la finalul săptămânii trecute până la 1,163 franci/euro recupera o parte din pierderi și fluctua între 1,157 și 1,16 franci/euro. Astfel, cursul a urcat de la 3,9646 la 3,9684 lei.


Situația din piața monetară rămâne una dificilă, nivelul dobânzilor continuând să crească. Astfel, indicele ROBOR la trei luni a urcat la 1,81%, cel la șase luni la 1,85% iar cel la nouă luni a stagnat la 2,08%.

Creșterea dobânzilor s-a reflectat și pe piața titlurilor de stat, Finanțele respingând ieri toate ofertele de cumpărare a unei emisiuni de obligațiuni în valoare de 300 milioane lei, cu scadența în 2020, considerând randamentele solicitate ca fiind prea ridicate.


Monedele din regiune erau stabile față de euro, cea poloneză tranzacționându-se la 4,223 – 4,242 zloți iar ce maghiară la 307,7 – 308,6 forinți.

Perechea euro/dolar scădea la 1,1734 – 1,1778 dolari, din cauza incertitudinilor privind situația din Catalonia dar și a celor referitoare la politica monetară din zona euro. Joi se va desfășura întâlnirea conducerii BCE, unde s-ar putea decide reducerea programul de achiziții de active.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​.

Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter