Economie

Desfiinţarea cotei unice, o eroare cu efecte grave

<p><img src="documente/stories/01_ianuarie/25_ziua/andreea-paul-vass.jpg" border="0" alt="Andreea Paul-Vass" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Andreea Paul-Vass, consilier al primului-ministru Emil Boc, a susţinut că o eventuală renunţare la cota unică de impozitare va avea consecinţe negative asupra economiei.</p> <p>Potrivit consilierului, dacă renunţă la cota unică, România nu va mai putea face faţă concurenţei în Europa Centrală şi de Est la atragerea investitorilor.</p> <p>“Interesele politice pe termen scurt înceţoşează uneori raţiunea şi se abat flagrant de la interesele reale ale cetăţenilor. Ele se află, de pildă, în spatele unei propuneri recente, venite din partea preşedintelui PNL, o disponibilitate greu acceptabilă de a renunţa la cota unică atît pentru economiştii de dreapta, cît şi pentru românii care aleg să muncească mai mult şi mai bine, care aleg să fie mai educaţi şi mai bine plătiţi sau care au iniţiative antreprenoriale”, a afirmat Andreea Paul-Vass, citată de Agerpres.</p>

Gravă eroare pentru România

De asemenea, Andreea Paul-Vass este de părere că revenirea la sistemul progresiv de impozitare ar fi “o gravă eroare pentru România actuală şi pentru nivelul de dezvoltare”. Consilierul premierului şi-a motivat punctul de vedere prin faptul că majoritatea statelor din regiune au o cotă unică de impozitare, iar România nu ar mai putea face faţă concurenţei în Europa Centrală şi de Est în privinţa atragerii investitorilor. De asemenea, potrivit lui Vass, veniturile fiscale, ca pondere în Produsul Intern Brut, au crescut imediat după introducerea cotei unice de impozitare, în timp ce sistemul progresiv nu a adus niciodată creşterea încasărilor la bugetul de stat. Consilierul de stat mai explică şi faptul că în statele Uniunii Europene în care se aplică un sistem progresiv de impozitare categoria de salariaţi cu cele mai scăzute venituri brute este exceptată de la plata impozitului, însă în cazul României scutirea s-ar aplica unei foarte mari pături de salariaţi. “Vedeţi cazul Spaniei, care pune în aplicare cota 0 la veniturile anuale de mai puţin de 17.707 euro anual (dar o cotă progresivă de pînă la 43%), sau al Austriei, pentru veniturile anuale aflate sub 11.000 euro (dar o cotă progresivă de pînă la 50%), sau al Greciei, pentru veniturile anuale situate sub 10.500 euro (dar o cotă progresivă de pînă la 40%) în 2010”, a exemplificat Andreea Paul-Vass.

Opoziţia ar vrea renunţarea la cota unică

Oficialul guvernamental a mai susţinut că liderii politici care promovează impozitarea diferenţiată “încearcă doar să mimeze o protecţie socială similară ţărilor dezvoltate, vehiculînd politici pe care ţara noastră nu şi le poate permite încă cîţiva ani de acum înainte”. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat joia trecută că, personal, susţine în continuare ideea cotei unice, dar o formulă finală în acest sens va fi prezentată după ce problema va fi dezbătută de specialiştii celor trei partide de opoziţie. “Eu, personal, da, susţin cota unică, însă la nivelul acestei alianţe, dacă ea se va realiza, există oameni cu competenţă economică, în domeniul financiar la toate cele trei partide care vor găsi formula pe care o vom prezenta foarte clar”, a afirmat Antonescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter