Economie

Vânzări mai slabe în comerțul din România în primele șase luni din 2026. A scăzut volumul cifrei de afaceri.

Vânzările slabe au determinat o scădere a cifrei de afaceri în comerț primele șase luni din 2026.

Volumul cifrei de afaceri în comerț a scăzut în primele șase luni din 2026 | Foto: monitorulcj.ro Volumul cifrei de afaceri în comerț a scăzut în primele șase luni din 2026 | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primul semestru din 2026, față de perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 5,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,7%, arată datele Institutului Național de Statistică, publicate joi, 6 august 2026.


 

 


Vânzări în scădere în comerț

Conform INS, evoluția comerțului din primele șase luni ale anului 2026, pe serie brută, a fost generată de scăderile înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-7,3%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-4,2%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-4%).

Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, scăderea a fost determinată de declinul înregistrat la vânzările de produse nealimentare (-7,5%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-4,3%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-2,6%).


Conform statisticii, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în luna iunie 2026, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,5%, datorită majorărilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+6,6%) și la vânzările de produse nealimentare (+0,8%). Vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au scăzut cu 3,1%.

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a scăzut, pe ansamblu, în luna iunie 2026, comparativ cu luna precedentă, cu 1,2%, ca urmare a diminuărilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-2,3%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-0,9%) și la vânzările de produse nealimentare (-0,4%).


Comparativ cu luna iunie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 5,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-8,6%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-6,3%) și la vânzările de produse nealimentare (-4,1%).

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iunie 2026, comparativ cu luna iunie 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 7,3%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-7,3%), vânzările de produse nealimentare (-6,4%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-5,8%).

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Vânzările de automobile electrice au explodat pe principalele piețe europene pe fondul scumpirii carburanților

Ultimele Stiri
abonare newsletter