Economie
Dobânzile creditelor imobiliare vor crește în a doua parte a anului. La cât va ajunge rata la final de an?
Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele cu rată fixă, cât și cele variabile, sunt așteptate să crească în a doua jumătate a anului 2025.

Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul de credite ipotecare noi acordate în prezent, cât și cele variabile, vor crește în a doua parte a anului, potrivit unei analize citate de Agerpres.ro.
Astfel, IRCC, indicele folosit ca referință pentru calcularea dobânzilor variabile, va avea o valoare de aproximativ 6% în ultimul trimestru al anului, conform cotațiilor zilnice actuale, în creștere de la 5,55% în prezent.
Băncile majorează dobânzile: creditele ipotecare noi vor costa mai mult
De asemenea, calculele arată că dobânzile fixe medii pentru creditele ipotecare noi acordate în București vor crește în a doua parte a anului la aproximativ 5,95%, comparativ cu un nivel actual de circa 5,45%. Dobânda medie pentru creditele ipotecare noi acordate în București a fost la începutul acestui an de aproximativ 5,75% potrivit calculelor companiilor bazate pe date din piața bancară.
Rata la creditul ipotecar va crește pentru împrumuturile noi
În același timp, perioada de dobândă fixă a zeci de mii de credite ipotecare acordate la finalul lui 2022 și în prima parte a anului 2023 va expira până la finalul acestui an și în primele luni din 2026. Dobânzile medii fixe estimate pentru finalul anului curent sunt însă în continuare mai mici comparativ cu cele existente în 2022 - 2023.
CITEȘTE ȘI:
România rămâne lider în topul european negativ al inflației
Creșterea dobânzilor estimată pentru a doua jumătate a anului curent se va traduce printr-o rată lunară mai mare cu circa 90 de lei pentru un credit ipotecar nou, în valoare de 70.000 de euro și contractat pe o perioadă de 25 de ani (avans 15%).
Pe de altă parte, rata va fi cu doar circa 36 de lei mai mare față de nivelul înregistrat la începutul anului și cu aproximativ 90 de lei mai mică comparativ cu cea înregistrată acum un an, în vara lui 2024.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: