Apahida
Stația DEER din Someșeni, soluție pentru penele de curent din Apahida. Primar Cristina Belce: „Sesizările oamenilor vor fi tratate cu prioritate”.
Primarul comunei Apahida, Cristina Belce a avut o discuție cu directorul general Distribuție Energie Electrică România (DEER) Mihaela Suciu, pe tema avariilor repetate din localitate.
Primarul comunei Apahida, Cristina Belce (stânga), discuție cu directorul general DEER, Mihaela Suciu (dreapta) | Foto: Facebook, Cristina Belce
Discuția a avut loc la sediul DEER, marți, 20 ianuarie 2026.
Soluțiile DEER Cluj pentru penele de curent din Apahida
„Am transmis impactul real pe care aceste avarii îl au asupra locuitorilor și firmelor din comună, inclusiv riscurile pentru aparatele electrice și activitatea zilnică a oamenilor. În cadrul întâlnirii, ni s-a comunicat că una dintre investițiile majore aflate în derulare este Stația Someșeni, finanțată din Fondul de Modernizare, cu termen de finalizare în 2027 - un proiect esențial pentru stabilitatea alimentării cu energie în zonă”, a precizat Cristina Belce, potrvit unei postări pe pagina sa de Facebook.
Cristina Belce a precizat că Electrica a demarat și alte lucrări punctuale în rețelele de distribuție din Apahida, pentru a reduce pe termen scurt și mediu problemele existente.
„Am primit asigurări că există deschidere totală pentru colaborare și că, sesizările vor fi tratate cu prioritate, în limita programului de investiții aflat în desfășurare. Vom continua să monitorizăm situația și să susținem ferm interesele locuitorilor comunei Apahida”, a conchis Cristina Belce.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
