Apahida
Deszăpezire la Apahida după ninsoare. Primar Cristina Belce: „Lucrăm cu tot personalul”.
Autoritățile din Apahida au intervenit în 7 și 8 ianuarie 2026 pentru a deszăpezi drumurile din comună.
Personalul abilitat a intervenit la Apahida pentru a deszăpezi străzile din comună | Foto: Facebook, Primăria Comunei Apahida
Primarul comunei Apahida, Cristina Belce a cerut răbdare din partea cetățenilor din comună și să limiteze deplasările în aceste condiții de iarnă.
„Ne străduim cu toate echipajele de intervenție să deszăpezim străzile comunei Apahida. Lucrăm necontenit de azi noapte cu tot personalul Gospodăririi comunale Apahida și Salveres Cluj-Napoca pentru eliberarea căilor de acces din toate satele componente”, a transmis Cristina Belce, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Primăriei Apahida.
Conform acesteia, interventia a fost îngreunată de ninsoarea continuă de pe parcursul întregii nopți.
„Avem stocurile necesare deszăpezirii și continuăm acțiunile de intervenție cu toate echipele noastre. Apelăm la toți cetățenii să dea dovadă de unitate și să ajute, în măsura posibilităților, prin măturarea zăpezii din dreptul proprietăților”, a mai precizat Cristina Belce.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
