Economie

BT Property a achiziționat Record Park din Cluj-Napoca

BT Property, parte a Grupului Banca Transilvania, a achiziționat Record Park din Cluj-Napoca, de la AYA Properties Fund.

Record Park Cluj, achiziționat de BT Property | Foto: Banca Transilvania Record Park Cluj, achiziționat de BT Property | Foto: Banca Transilvania

 

 


 

 


BT Property, fond imobiliar de investiții alternative destinat investitorilor profesionali, administrat de INNO Investments SAI SA, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a achiziționat Record Park de la AYA Properties Fund (Belgia).

 


 

  • Lansat în 2021, FIA Imobiliar BT Property investește în principal în active imobiliare și companii cu profil imobiliar care generează randamente potențiale și o creștere a valorii pe termen lung.
  • Până în 2025, fondul a fost administrat de BT Asset Management, iar din octombrie anul trecut noul administrator este INNO Investments, specializat în administrarea de fonduri de investiții alternative. INNO Investments este fosta companie OTP Asset Management Romania SAI SA, intrată în Grupul Banca Transilvania în urma achiziției OTP Bank România și a subsidiarelor sale.
  • Portofoliul BT Property cuprinde imobile din segmentele retail, office și medical, cu o suprafață închiriabilă totală de aproximativ 43.000 mp, incluzând cea mai recentă achiziție. Fondul administrează active de aproximativ 79 de milioane de euro și, de la lansare, a generat un randament de peste 55%.

Record Park Cluj, exemplu de regenerare urbană și activ cu valoare strategică

Record Park este un complex de birouri de clasă AAA, aflat într-o zonă premium din Cluj-Napoca, cu aproximativ 15.000 mp de spații de birouri highend, închiriate unor companii internaționale


Ansamblul integrează o gamă extinsă de servicii și facilități

  • centrul de fitness
  • piscină
  • restaurant
  • spații de co-working
  • parcare subterană cu peste 200 de locuri

Dezvoltat în 2020, proiectul a transformat o fostă zonă industrială într-un ansamblu contemporan cu destinație mixtă, menținând, de la început, un grad maxim de ocupare. Construit pe principiile Transit-Oriented Development (TOD) - un model urbanistic care prioritizează conectivitatea - și certificat BREEAM Excellent, Record Park reflectă standarde ridicate de sustenabilitate și eficiență operațională.


Am ales Record Park datorită poziționării sale strategice, calității construcției și mixului care răspunde foarte bine nevoilor actuale ale companiilor și comunității locale. Este important atât randamentul oferit investitorilor, cât și calitatea activelor imobiliare în care investește fondul, ținând cont de rigorile ESG. Mulțumim echipei AYA Properties Fund pentru colaborarea deschisă și profesionistă, pentru modul în care a gestionat și maturizat acest activ până în momentul tranzacției”, a transmis Vlad Micu, Director General, INNO Investments.

„Suntem foarte mândri de această tranzacție. Este prima închidere a ciclului de investiții din cadrul AYA și reprezintă un exemplu perfect al modului în care abordăm investițiile imobiliare: de la identificarea unei oportunități, achiziție și stabilizare, până la maturizarea proiectului și vânzarea către un investitor instituțional, la o evaluare aliniată cu piața. Sunt recunoscător partenerilor noștri de la INNO Investments pentru negocierile constructive și pentru un proces de tranzacție derulat profesionist. Rămânem activi și ne propunem să adăugăm noi active în portofoliul nostru”, a spus Mateusz Siejka, Chief Investment Officer, AYA Properties Fund.

Impactul achiziției Record Park Cluj

  • Consolidarea portofoliului: Record Park crește ponderea activelor premium și crește expunerea fondului și a INNO Investments SAI SA pe segmentul office.
  • Venituri stabile: Diversitatea chiriașilor și a funcțiunilor susține performanța financiară, generând venituri stabile.
  • Clujul crește: Tranzacția confirmă potențialul pieței office din Cluj-Napoca și interesul investitorilor instituționali pentru proiecte premium, ceea ce susține dezvoltarea urbană și vizibilitatea pieței locale.

INNO Investments SAI SA continuă să urmărească oportunități investiționale care valorifică dinamica pieței imobiliare din România.

Despre AYA Properties Fund

AYA Properties Fund este un fond de investiții cu sediul în Belgia, deținut de o familie multigenerațională, axat pe piața din Europa Centrală și de Est. Fondul evergreen investește în active imobiliare de înaltă calitate, sustenabile (birouri, spații logistice, PRS) situate în locații AAA și ocupate de chiriași de top. Fondul este dedicat construirii unui portofoliu complet aliniat standardelor ESG, fie prin achiziția de proiecte certificate BREEAM, fie prin transformarea proprietăților prin renovări responsabile, asigurându-se că fiecare proiect respectă cele mai înalte standarde de mediu, sociale și de guvernanță. https://ayapropertiesfund.eu/

Despre INNO Investments SAI

INNO Investments SAI SA, companie a Grupului Banca Transilvania, administrează 12 fonduri cu portofolii diversificate, incluzând plasamente imobiliare, cu focus pe dezvoltarea fondurilor de investiții alternative. Viziunea sa este să devină una dintre primele opțiuni pentru cei care privesc cu încredere spre economisire și investiții alternative pe piața de capital din România. INNO Investments a trecut printr-o etapă de rebranding în 2025, după achiziția OTP Asset Management România de către Grupul BT în 2024.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Grupul Banca Transilvania a finalizat achiziția BRD Pensii și ajunge la 800.000 de participanți la fondurile Pilonul 2 și 3

Banca Transilvania a „spart” recordurile de Black Friday. 11 mil. de tranzacții într-o singură zi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter