Politică
Premierul Ilie Bolojan: „Unii miniștri vor răspunde cu funcția dacă România pierde bani din PNRR”
Premierul României, Ilie Bolojan a transmis că vor fi ministri care vor răspunde cu funcția în cazul în care țara noastră va pierde bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că în cazul în care România va pierde bani din PNRR, unii miniștri vor răspunde cu funcția | Foto: Consiliul Județean Cluj
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis, luni, 23 februarie 2026, în cadrul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, că va exista o „răspundere politică” pentru miniștri și secretari de stat, inclusiv revocări din funcție, în cazul în care România va pierde bani din PNRR.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, comitetul a analizat, sub coordonarea prim-ministrului Ilie Bolojan și a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, stadiul realizării reformelor și investițiilor incluse în cererile de plată, problemele întâmpinate și soluții pentru remedierea acestora.
Este vorba despre aspecte restante aferente cererilor de plată 3 și 4 transmise de Guvern Comisiei Europene, precum și despre cele referitoare la cererile de plată 5 și 6 care urmează să fie transmise în perioada următoare, precizează sursa citată.
Premierul Bolojan a cerut ministerelor care coordonează reforme și investiții să accelereze ritmul de lucru și să ia măsuri pentru depășirea eventualelor blocaje, astfel încât să fie puse în aplicare până la 31 august angajamentele asumate de România.
De asemenea, el a cerut să nu mai existe întârzieri în ceea ce privește plata facturilor pentru lucrările efectuate în cadrul proiectelor.
Premierul Ilie Bolojan: „Vor fi miniștri revocați din funcție dacă România va pierde bani din PNRR”
„Răspunderea pentru neîndeplinirea angajamentelor va fi de două categorii. Va fi răspundere politică pentru miniștrii și secretarii de stat. Mă refer inclusiv la revocări din funcție în cazul în care România va pierde bani din PNRR. În cazul directorilor și personalului din administrație, nu este cazul să mai vedem că încasează spor de fonduri europene dacă țara noastră pierde bani”, a subliniat prim-ministrul Bolojan, conform comunicatului.
Șeful Executivului a evidențiat că trebuie monitorizat periodic stadiul reformelor și investițiilor din PNRR.
Dragoș Pîslaru a analizat „în detaliu” cu reprezentanții ministerelor care au responsabilități în implementarea PNRR stadiul țintelor și jaloanelor.
„Dacă anul trecut am crescut absorbția din PNRR de la aproximativ 4 miliarde de euro la peste 10,5 miliarde de euro, în următoarele șase luni trebuie să trecem la un ritm și mai intens pentru a dubla această sumă. Fac apel la fiecare minister ca până la sfârșitul săptămânii să transmită MIPE informații actualizate privind progresele făcute și un calendar al activităților pe care le are în vedere pentru a avea un status cât mai actual al implementării”, a afirmat Pîslaru, potrivit comunicatului.
În cadrul reuniunii, s-a subliniat că fondurile necesare pentru contribuția României la proiectele PNRR sunt și vor fi în continuare asigurate.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Florin Zaharia a menționat că prin bugetul pentru 2026 vor fi asigurate sume cu 70% mai mari decât anul trecut, astfel încât cofinanțarea națională a PNRR va ajunge la aproximativ 73 de miliarde de lei.
Ministerul Finanțelor: „Autoritățile publice locale vor avea cele mai mari bugete din istorie”
„Autoritățile publice locale vor avea cele mai mari bugete din istorie, ceea ce le va permite să se concentreze pe implementarea proiectelor din PNRR”, a adăugat reprezentantul Ministerului Finanțelor, citat în comunicat.
La reuniune au participat, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dragoș Pîslaru, vicepremierii Oana Gheorghiu și Marian Neacșu, miniștri și secretari de stat de la ministerele care au calitatea de coordonatori de reforme și investiții, membri și invitați permanenți din cadrul Comitetului Interministerial de Coordonare PNRR.
Guvernul amintește că România are un număr total de șase cereri de plată, iar ultimele două - 5 și 6 - vor fi transmise în acest an. Cererea de plată finală are ca termen maxim de transmitere data de 30 septembrie.
Cererea de plată 5 va conține un număr de 28 ținte și jaloane aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, iar cererea de plată 6 va avea un număr de 151 ținte și jaloane ce corespund atât componentei de asistență financiară nerambursabilă, cât și celei rambursabile.
Până în prezent, România a depășit peste jumătate din valoarea totală PNRR, respectiv 50,08%, a explicat Guvernul. Astfel, țara noastră a primit în total suma de 10.722.201.578 euro (din care 6.402.360.157 euro pentru componenta de asistență financiară nerambursabilă și 4.319.841.421 euro pentru componenta de asistență financiară rambursabilă), sumă care include pre-finanțarea și sumele încasate pentru cererile de plată 1 și 2 și parțial pentru cererea de plată 3, se precizează în comunicat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
