Administrație

Drumul Apusenilor, care leagă județul Cluj de Bihor, redeschis de 1 mai 2026

Circulația pe Drumul Apusenilor, care leagă județul Cluj de Bihor, este redeschisă de astăzi, 1 mai 2026.

Drumul Apusenilor, redeschis de 1 mai 2026 | Foto: Consiliul Județean Cluj Drumul Apusenilor, redeschis de 1 mai 2026 | Foto: Consiliul Județean Cluj

 

 


 

Președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a anunțat, joi, 30 aprilie 2026, că se va redeschide începând de vineri, 1 mai, circulația pe drumul județean DJ 108J - Drumul Apusenilor, tronsonul dintre Stâna de Vale și Coada Lacului, care a fost închis traficului rutier în perioada iernii.


 

 


Drumul Apusenilor, redeschis de 1 mai 2026

Drumul Apusenilor va fi redat circulației mâine (astăzi, 1 mai 2026 - n. red.), așa cum era programat. Au avut loc alunecări de teren, dar am luat hotărârea să delimităm zona respectivă și să reducem, pe acea zonă de aproximativ 60 de metri, circulația la o singură bandă”, a declarat Mircea Mălan.

Sectorul afectat se află la aproximativ 8 kilometri de la Stâna de Vale spre Remeți. Pentru siguranța celor care circulă în zonă, sectorul afectat a fost delimitat cu panouri din beton.


Drumul este în garanție, doar că vorbim despre alunecări de teren care vin de pe versanți, despre copaci care cad de la zeci de metri înălțime și la zeci de metri distanță de drum. Noi am prins în proiect lucrări de consolidare, însă sezoanele reci, îngheț-dezgheț, viiturile de apă, nefiind făcute lucrări de dirijare a viiturilor care vin la ploi torențiale pe acei munți, creează astfel de probleme”, a spus Mircea Mălan.

Consiliul Județean Bihor recomandă șoferilor să circule cu prudență în zona restricționată și să respecte semnalizarea rutieră temporară.


Drumul Apusenilor leagă județul Cluj de Bihor

„Drumul Apusenilor” reprezintă o denumire utilizată pentru mai multe tronsoane de drumuri modernizate din Munții Apuseni, de la Beiuș, la Stâna de Vale, Remeți, Valea Drăganului, care, împreună, alcătuiesc un traseu turistic deosebit ce leagă județele Cluj și Bihor. Proiectul a fost realizat cu fonduri europene și vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere din zonă, facilitând atât accesul local, cât și dezvoltarea turismului montan.

Traseul conectează regiuni din județul Cluj, precum Valea Drăganului, Poieni și Săcuieu, cu zone din județul Bihor, incluzând Defileul Crișului Repede și Țara Beiușului. În total, acesta se întinde pe aproximativ 25 de kilometri în Cluj și circa 56 de kilometri în Bihor, continuând astfel legătura rutieră dintre cele două județe.

Din punct de vedere peisagistic, Drumul Apusenilor se remarcă prin traversarea unor zone montane deosebit de pitorești, cu defilee spectaculoase, baraje și sate tradiționale de munte. De-a lungul traseului se regăsesc obiective turistice importante, precum Barajul Drăgan-Floroiu, Valea Iadului, Cascada Vălul Miresei și Stâna de Vale.

Rolul acestui drum nu se limitează la funcția de infrastructură locală, ci are o importanță mai amplă, acționând ca un coridor turistic și de conectivitate între regiunile montane din Apuseni. El a fost conceput pentru a stimula turismul și pentru a îmbunătăți legătura dintre Cluj și Bihor, facilitând accesul către zonele naturale și turistice ale Munților Apuseni.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„Drumul Apusenilor” – 25 km de drum spectaculos, prin inima Munților Apuseni

Drumul Apusenilor din Cluj, înainte și după modernizare! Tur VIDEO pe întreg traseul șoselei

Ultimele Stiri
abonare newsletter