Administrație

Drumul Apusenilor din Cluj, înainte și după modernizare! Tur VIDEO pe întreg traseul șoselei

Vezi cum arăta Drumul Apusenilor din județul Cluj înainte de modernizare și după. Șoseaua are o mare importanță turistică.

Drumul Apusenilor / Foto: captură video Facebook - Alin Tișe Drumul Apusenilor / Foto: captură video Facebook - Alin Tișe

 

 


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a publicat un videoclip cu starea drumul înainte de modernizare și după, pe întreg traseul său. Vezi VIDEO pe Facebook aici.

Pe 15 decembrie a avut loc finalizarea lucrărilor finanțate din fonduri europene ce au vizat modernizarea drumurilor județene DJ 764B și DJ 108K, traseu cunoscut sub numele „Drumul Apusenilor”. Traseul județean de importanță turistică, în lungime totală de peste 25 de km, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu DN1), continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu și ajunge până la limita administrativă cu județul Bihor.


„De mare complexitate și amploare, lucrările au vizat întreaga structură a carosabilului, începând de la fundație și până la așternerea covorului asfaltic în două straturi, binder şi uzură. De asemenea, au mai fost modernizate peste 80 de podețe și 7 poduri, din care cel amplasat pe râul Crișul Repede a fost construit de la zero”, transmitea atunci CJ Cluj într-un comunicat de presă.

Tot în cadrul proiectului au mai fost construite 9,5 km de trotuare, 7 stații de autobuz, 5 zone de parking auto și amenajate peste 50 de intersecții cu drumurile laterale. De asemenea, în vederea creșterii siguranței rutiere au fost montați 10,6 km de parapeți metalici, construiți 7,2 km de ziduri de sprijin și realizat întreg sistemul de semnalizare și marcaj auto. Lucrările de modernizare a „Drumului Apusenilor”, în valoare totală de 132.000.000 de lei, sunt parte a proiectului european ce urmărește conectarea localităților din județele Cluj şi Bihor la rețeaua de transport TEN-T.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cea mai veche biserică din lemn (600 ani) din Ardeal e în Munții Apuseni! Lăcaș cu formă de navă, în care trebuie să te apleci pentru a putea intra

A fost semnat contractul de finanțare, prin PNRR, pentru traseul cicloturistic „Velo Apuseni”. Alin Tișe: „Întreaga zonă va avea enorm de câștigat”

Ultimele Stiri
abonare newsletter