Administrație

Benzinării, stații de încărcare rapidă și dușuri pentru șoferi. Toate pe A3, la Turda!

Două spații de servicii moderne vor fi construite pe Autostrada A3, la Turda – cu stații de încărcare electrice rapide și facilități pentru TIR-uri.

Proiectul de realizarea a viitoarelor spații de servicii care urmează să fie amplasate pe Autostrada A3, în apropierea nodului rutier de la Turda | Foto: Consiliul Județean Cluj Proiectul de realizarea a viitoarelor spații de servicii care urmează să fie amplasate pe Autostrada A3, în apropierea nodului rutier de la Turda | Foto: Consiliul Județean Cluj

 

 


 

Consiliul Județean Cluj a găzduit marți, 11 noiembrie, o întâlnire de lucru ce a avut drept scop prezentarea proiectelor de realizarea a viitoarelor spații de servicii care urmează să fie amplasate pe Autostrada A3, în apropierea nodului rutier de la Turda.


 

 


Realizată la solicitarea CNAIR și desfășurată în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a arhitectului șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, respectiv a reprezentanților companiei OMV Petrom și a UAT-urilor Turda și Mihai Viteazu, întâlnirea a fost necesară în vederea pregătirii documentațiilor de autorizare a acestor investiții îndelung așteptate de șoferii care tranzitează autostrăzile A3 și A10.

VicepreședinteleConsiliului Județean Cluj, Radu Rațiu și arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, la întâlnirea privind realizarea unor investiții pe Autostrada Transilvania| Foto: Consiliul Județean Cluj

„Turda este un nod rutier de importanța națională, astfel că vorbim de construirea a două spații de servicii, foarte complexe, atât prin adresabilitatea ridicată, cât și prin facilitățile oferite. Concret, pe lângă deja obișnuitele pompe de alimentare cu carburanți fosili, vor fi amenajate și stații de încărcare electrică rapide, cu o putere de circa 350 kW, care vor putea deservi, concomitent, până la opt TIR-uri. De asemenea, am convenit cu reprezentanții OMV să grăbească procesul de solicitare a certificatului de urbanism necesar obținerii autorizației de construire, astfel încât să poată beneficia de campania de Black Friday inițiată de Consiliului Județean în această săptămână și să obțină în maximum 24 de ore documentul urbanistic solicitat”, a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.


Cele două spații de servicii vor fi amplasate în oglindă, pe partea stângă și dreaptă a Autostrăzii A3, la km 10+800, în apropierea nodului rutier Turda. Pe lângă stațiile de încărcare electrică de mare putere, care vor putea deservi atât autoturisme mici cât și camioane, cele două arii de servicii vor avea disponibile stații de carburant, restaurante, parcări, toalete publice și zone de dușuri și spălătorii de haine pentru șoferi.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Autostrada Transilvania. Stadiul fizic pe cele două viaducte de pe secțiunea Nădășelu – Mihăiești a trecut de 35%. La finalul lui 2026 se va putea circula pe 133 km de pe A3.

Previziuni rutiere: 119 km de autostradă și drum expres până la final de an. Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (A3), gata în 2025.

Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe autostrada A3 între Gilău și Turda.

Ultimele Stiri
abonare newsletter