Actualitate

Marius Balo, clujeanul întemnițat timp de 8 ani în China, se întoarce de Paște acasă: „Am ajuns în sfârșit la aeroport”

Marius Balo, clujeanul care a fost întemnițat 8 ani în China se întoarce în prima zi de Paște înapoi în România. După eliberarea din închisoare în 27 martie, profesorul clujean a fost blocat în Shanghai, după ce și cel de-al patrulea zbor spre casă i-a fost anulat.

Profesorul clujean Marius Balo se întoarce în România după 9 ani de închisoare în China

 

UPDATE ORA 16:48


Marius Balo era programat să ajungă duminică, 24 aprilie, la ora 19:00 pe Aeroportul Internațional Avram Iancu, însă zborul București-Cluj a fost reprogramat pentru ora 21:55.

„Se pare că zborul de București-Cluj s-a amânat pentru ora 21:55, ceea ce mă va aduce la Cluj în ceasul al unsprezecelea. Așa precum se spune în rugăciunea Sfântului Ioan ce se citește în noaptea de Paști, cei ce vor întârzia până în ceasul al unsprezecelea au astăzi dezlegare să se veselească împreună cu cei care au sosit la praznic de la început. Primește Doamne și acest suflet păcătos întru veselia Stăpânului său!”, a transmis Marius Balo într-un mail trimis redacției Monitorul de Cluj.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Știrea inițială

Marius Balo a fost eliberat în data de 27 martie 2022, dar nu a putut pleca deoarece zborurile i-au fost anulate din cauza lockdown-ului din oraș Shanghai.


Din cauza situației COVID-19 din Shanghai, care se înrăutățise teribil, Marius Balo a avut anulate patru zboruri.

Profesorul clujean va zbura sâmbătă din Shanghai spre Hong Kong. După o escală de patru ore, Marius Balo va lua un zbor înspre Doha, urmând ca duminică să ajungă în Cluj-Napoca.


„Mâine, sâmbătă, înainte de prânz, voi zbura înspre Hong Kong cu singura companie care pare să fi primit recent acceptul autoritățillor pentru a efectua zboruri zilnice din Shanghai înspre HK, Cathay Pacific. După o escală de patru ore în HK, voi lua un zbor de 9 ore înspre Doha, Qatar. Apoi o escală brutală de 9 ore (nu mă plâng pentru că am auzit că aeroportul e o bijuterie), pentru ca duminică dimineață să iau un zbor spre București. Odiseea va lua sfârșit la ora 19, când voi ateriza la Cluj”, a scris Marius Balo într-un mesaj trimis pe adresa redacției monitorulcj.ro.

„Raiul pentru mine este România”

Marius Balo va ajunge în România în prima zi de Paște, iar această coincidență i-a adus aminte de ceea ce îi spuneau mama și bunica lui, dacă se întâmplă să mori în această săptămână, în Săptămâna Luminată, mergi direct în Rai.

„În ziua de Paști, nu știu.. așa s-a nimerit, să înviez și eu din acest mormânt care mi-a fost casă timp de 8 ani de zile. Țin minte că bunica și mama mai cu seamă îmi spuneau când eram mic că dacă se întâmplă să mori în această săptămână, în Săptămâna Luminată, mergi direct în Rai. Ușile Raiului sunt larg deschise și poți să intri cu nădejde, nu te întreabă nimeni nimic. Raiul pentru mine este România, iar celor care nu o văd așa le doresc să îi ferească bunul Dumnezeu să nu treacă prin ce am trecut eu”, a adăugat Marius Balo.

Profesorul clujean a transmis de asemenea mulțumiri redacției Monitorul de Cluj pentru susținerea acordată în ultimii ani.

„Vă mulțumesc pentru tot ajutorul și îl rog pe bunul Dumnezeu ca de Sfintele Paști să vă dăruiască Dvs și celor dragi ai Dvs o sărbătoare a Învierii așa cum v-o doriți”, a încheiat Marius Balo.

Mesajul lui Marius Balo integral

Citește mai jos mesajul transmis de Marius Balo integral:

„Iubiții mei,

După aproape o lună de așteptare, am ajuns în sfârșit la aeroport. Mi s-a confirmat azi dimineață noul bilet cumpărat de miercuri. Am făcut două teste COVID la două clinici diferite, mi-am configurat două aplicații (WeChat & AliPay) care afișează starea de sănătate și rezultatele acestor teste iar apoi am făcut o rezervare pentru un taximetru special, acreditat de autorități, care să mă aducă la aeroport. Autostrăzile sunt libere, drumurile sunt pustii, singurii pietoni pe străzi sunt pisicile. E lumea lor.

Zborul e o odisee în sine și mă duce cu mintea la călătoria înspre casa a lui Odiseu. Mâine, sâmbătă, înainte de prânz, voi zbura înspre Hong Kong cu singura companie care pare să fi primit recent acceptul autoritățillor pentru a efectua zboruri zilnice din Shanghai înspre HK, Cathay Pacific. După o escală de patru ore în HK, voi lua un zbor de 9 ore înspre Doha, Qatar. Apoi o escală brutală de 9 ore (nu mă plâng pentru că am auzit că aeroportul e o bijuterie), pentru ca duminică dimineață să iau un zbor spre București. Odiseea va lua sfârșit la ora 19, când voi ateriza la Cluj.

În ziua de Paști, nu știu.. așa s-a nimerit, să înviez și eu din acest mormânt care mi-a fost casă timp de 8 ani de zile. Țin minte că bunica și mama mai cu seamă îmi spuneau când eram mic că dacă se întâmplă să mori în această săptămână, în Săptămâna Luminată, mergi direct în Rai. Ușile Raiului sunt larg deschise și poți să intri cu nădejde, nu te întreabă nimeni nimic. Raiul pentru mine este România, iar celor care nu o văd așa le doresc să îi ferească bunul Dumnezeu să nu treacă prin ce am trecut eu. Țara aceea e un Rai, e Grădina Maicii Domnului.. bucurați-vă de ea!

Nădăjduiesc să ajung să intru și eu în Rai și să nu mă întrebe nici pe mine nimeni nimic”.

 

CITEȘTE ȘI:

Marius Balo, clujeanul întemnițat în China, a fost eliberat, dar încă nu poate părăsi țara. Cum l-au schimbat anii în închisoare?

Fost coleg de celulă al clujeanului Marius Balo, întemnițat în China: „Nu mai este același tânăr”

Mesajul lui Marius Balo, pentru toți românii: „Efortul pe care l-ați făcut ca să-mi fiți alături mă face să fiu mândru că sunt român”

Ultimele Stiri
abonare newsletter