Actualitate

Revoluționarul Călin Nemeș, omagiat în locul în care a ieșit cu pieptul gol în fața armatei

Actorul Călin Nemeş, rănit în data de 21 decembrie 1989, a fost omagiat, sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat în Piața Unirii.

„Oaia neagră de la Cluj”, așa cum îl poreclise generalul Victor Stănculescu, a supraviețuit rănilor suferite în data de 21 decembrie 1989. Simțindu-se ignorat și disprețuit, după ce a încercat să-i aducă în fața justiției pe făptașii crimelor din urmă cu trei decenii, Nemeș avea să-și pună capăt vieții, la doar 33 de ani, în ziua de 8 iulie 1993.

Sâmbătă, cei care l-au cunoscut pe regretatul actor sau, mai mult, i-au fost alături în ziua de 21 decembrie 1989, cum este cazul lui Roland Székely, și-au amintit de faptele eroice ale celui care a devenit, peste decenii, una dintre cele mai emblematice figuri ale Revoluției de la Cluj. Profitând de acest prilej, jurnalistul clujean Tiberiu Fărcaș a lansat volumul-eveniment „Călin Nemeș. Povestea unui revoluționar”, dedicat celui care a fost în mijlocul evenimentelor din fața fostului Hotel Continental.


„Am avut privilegiul să-l cunosc și personal pe Călin Nemeș, și n-o să uit cât o să trăiesc îndemnul lui de la Arizona, când ne spunea cu o zi înainte, «nu putem să-i lăsăm singuri pe frații de la Timișoara, haideți să facem și noi ceva! Haideți mâine, în jurul prânzului, în Centru!» A fost cel care, alături de 26 de eroi, a avut curajul să spună că nu se mai poate așa. Datorită lor trăim vremuri în democrație, cu greutăți, e adevărat, cu multe privațiuni, dar cu multă perspectivă pentru viitor, care depinde doar de noi”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

„Nu l-am remarcat pe Călin Nemeș în timpul anului școlar. Mi-a fost elev în clasa a XII-a, la Liceul „Emil Racoviță”, secția seral. L-am remarcat însă la Bacalaureat, când a luat nota 10 la proba de limba și literatura română. A fost singurul 10 pe care l-am dat la seral”, a povestit Voichița Ciobanu Maiorescu, profesoara de limba română a lui Călin Nemeș.


„A fost un revoluționar, un nemulțumit!”

„În 21 decembrie, la ora 11:45, am ieșit cu Călin de la teatru, am venit încoace. (..) A fost greu, ce s-a întâmplat ulterior, cunoașteți. Ceea ce este important și vreau să se știe... de ce suntem doar atâți? Și-au dat viața pentru toți, pentru o țară întreagă! Unde sunt ceilalți? Sper că niciodată, nicăieri, nimeni nu va mai cădea pentru niște nemernici. Armata vreau să-și ceară iertare că a tras în propriul popor, în proprii copii!”, a cerut regizorul Lucian Tănase.

„Nu ne-a venit să credem că au început să tragă soldații, fără nicio somație! Am rămas în picioare stupefiat, după care am început să fug spre gardul viu. Pe când am crezut că am scăpat, atunci m-a nimerit glonțul. Mulțumesc lui Dumnezeu, am rămas cu o rană ușoară fizic. Dar psihic... Mă bucur că am putut participa la acel eveniment”, a rememorat Daniel Ilea, „băiatul cu mătura” din fotografiile lui Răzvan Rotta, cel care a surprins cadrele din Piața Libertății (acum Unirii).


„N-am avut privilegiul să-l cunosc pe Călin Nemeș, l-am «cunoscut» prin aparatul de fotografiat. Ne-am cunoscut abia după ce a ieșit din spital, atunci am aflat ce suflet cald are, ce sensibil este. Prima discuție nu a fost deloc amicală, i-am spus că ar fi relatat altfel întâmplările. Apoi, uitându-ne amândoi la fotografii... norocul lui a fost că a fost curajos și că a sărit direct la căpitanul Dando. A fost un suflet cald, un revoluționar, un nemulțumit, avea un spirit de dreptate”, a mărturisit Răzvan Rotta.

abonare newsletter