monitorulcj.ro Menu

Actualitate

EXCLUSIV Rânduri emoționante din temnița comunistă: „Dacă tu îți vorbești țara de rău, oare ce fel de om poți fi?”

Monitorul de Cluj redă, rând cu rând, frământările, gândurile, dar și sfaturile lui Marius pentru milioanele de oameni care se zbat pentru un trai decent în România.

Încuviințați-mi să încep cu o mică istorioară. Erau anii mei de pe urmă ai dictaturii comuniste, când toate produsele de bază se raționalizaseră și spectrul diabolic al înfometării domnea amenințător în sânul fiecărei familii, în fiecare oraș.

Într-un bloc cenușiu dintr-una din marile urbe ale României, într-o seară blândă de august, o familie de români găzduia la cină un cuplu de americani. Americanii, turiști, se opriseră pentru două zile și în România și printr-o cunoștință comună care le era și traducătoare, ajunseseră să servească cina în apartamentul acestei familii obișnuite. Știau și românii, știau și americanii că, dincolo de această seară, cel mai probabil nu se vor mai revedea niciodată. Familia de români nu vorbea o boabă de engleză și le-ar fi fost deci peste puteri să păstreze legătura cu străinii.

Odată cina isprăvită, pe drumul de întoarcere la hotel, cuplul de americani – nedumeriți oarecum – o chestionează pe trăducătoare: „Din auzite, știam că în România oamenii sunt în lipsă, că produsele de bază sunt greu de găsit, că amenințarea foametei domnește peste tot... însă iată, în această seară, la această familie de oameni obișnuiți, ne-am răsfățat cu felurite produse culinare care de care mai gustoase și în special cu carne din belșug, care din ce am auzit este produsul cel mai puțin accesibil. Cum este posibil așa ceva? Cum se împacă ceea ce am auzit noi cu realitatea căreia i-am fost martori în această seară?”

Traducătoarea, o doamnă fină pe la 40 de ani, profesoară de engleză la singura catedră de liceu a orașului, le-a răspuns dulce însă cu un zâmbet trist. „Pentru că produsele pe care le-ați servit în această seară, în special cele din carne, au fost întreaga lor rație pe o lună de zile!”

Lacrimi de emoție, lacrimi amare

Am avut șansa să aud această istorisire în anul 2001, primul meu an de studii la New York, din gura unei dintre cele două persoane care vizitaseră România acelor ani tulburi. La finalul istorisirii mă podidiseră lacrimile. Observ, ușurat, că și pe doamna care-mi povestise această întâmplare. Împărtășind împreună acest moment emoționant, uniți de memoria vie a unui act simplu de căldură umană – de exemplul triumfului iubirii asupra fricii – am realizat cu o nespusă bucurie că eram atât de mândru să fiu român. Un gest normal al unor oameni simpli, pierdut în vâltoarea anilor, rămăsese totuși viu în inima acestei ființe de alt neam. Puterea lui, aparent nemuritoare, o făcea să mă privească – un băiat total străin de respectiva situație – cu un respect și o considerație deosebite.

Am trăit însă și momente, în aceeași ani de studenție, în care mi-a fost dat să gust un alt tip de emoție. Întâlneam des români care, după trei luni de locuit în State uitau „să vorbește românește” și cu fiecare ocazie pe care o aveau, aruncau cu noroi în propria țară – văicărindu-se cu obstinația specifică lașilor – asemeni unei primate fără minte care la vârsta majoratului îi întoarce un dos de palmă la maică-sa „să știe cine-i șefu`!”. Nu-și dădeau seama bieții „bizonici” că un străin te evaluează în primul și în primul rând în funcție de respectul pe care îl ai pentru propria-ți obârșie, pentru pământul care te-a odrăslit. Dacă tu îți vorbești țara de rău, oare ce fel de om poți fi? Bun?

Abia atunci când am întâlnit și români care (întâmplându-se să nu știe de la început că tot român sunt și eu) îmi vorbeau atât de frumos și cu atâta dragoste despre țara lor – alintându-o, asemeni unei iubite, ca fiind cel mai pufos loc de pe pământ – am înțeles că față de cei care-și vorbeau țara de rău nu simțeam decât o mare milă. Mi-am promis atunci și acolo să nu fac acest lucru niciodată. Nu-l faceți nici voi, iubiții mei! Dacă ai respect și dragoste pentru ea, țara te va răsplăti și te va face, peste măsură, mândru că ești român. Îți promit acest lucru!

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Rânduri emoționante din temnița comunistă. Gândurile clujeanului închis după gratiile din China – „din adâncul de departe”