Actualitate

Floreștenii de pe străzile Valea Gârbăului și Răzoare își rup mașinile în craterele din asfalt

Floreștenii care locuiesc pe străzile Valea Gârbăului și Răzoare se chinuie zi de zi să ajungă acasă pe un drum aproape impracticabil. Drumul este plin de gropi adânci, iar când ninge, acele cratere nu se observă aproape deloc, iar șoferii își distrug mașinile

Zona străzilor Valea Gârbăului și Răzoare din Florești, este alintată, printre locuitorii comunei, ca fiind „zona privilegiată”, fiindcă locuitorii nu se confruntă cu aglomerația și deoarece cartierul este nou, încă nu există probleme cu canalizarea și curentul. Însă drumul spre casă nu este ușor de parcurs nici pentru acești oameni.

Reparații făcute de mântuială

Monitorul de Cluj a mai semnalat această problemă și în vara anului trecut. În iunie 2018, în urma ploilor și din cauza mașinilor de mare tonaj care circulă des înspre blocurile în construcție și înspre Centura de Sud la care încă se lucra în acea perioadă, drumul a devenit impracticabil. În urma sesizărilor, gropile au fost acoperite cu pietriș. După câteva ploi, situația a fost la fel. 


Acea zonă ar fi trebuit să facă parte din proiectul Centurii de Sud și atunci ar fi trebuit reabilitată odată cu construcția drumului ocolitor. Fiindcă lucrările au fost sistate, primarul Horia Șulea a arătat milă față de locuitorii străzilor Valea Gârbăului și Răzoare, așa că la sfârșitul lunii iulie, s-au demarat lucrările de reabilitare a drumului. După plombarea gropilor ar fi trebuit turnat un nou strat de asflat, dar acest lucru nu s-a mai concretizat.

„Strada Valea Gârbăului... pe unde executantul lucrării Drum de Legătură Sud nu a putut lucra, nu a vrut a lucra, a intervenit Primăria Florești. Întrucât da, acel drum avea nevoie de intervenții. După plombare și pregătirea substratului se va turna un nou strat de asfalt”, anunța Horia Șulea pe profilul său de Facebook în luna august a anului trecut.


Într-adevăr, gropile au fost acoperite în cel mai scurt timp, iar pe strada Răzoare s-a turnat un strat nou de asfalt. Acum însă, craterele au revenit, sunt și mai mari și parcă abia așteaptă ca un șofer să își distrugă mașina în ele. Au trecut doar 5 luni de la reparații, iar drumul este mai rău ca înainte.

Pericol atât pentru șoferi cât și pentru pietoni

De multe ori, încearcă să facă slalom printre gropi, părăsind astfel parțial carosabilul sau trecând pe contrasens. Din cauza numeroaselor curbe, de multe ori șoferii își pun viața în pericol, pentru a-și salva mașina. De asemenea, lipsa trotuarului pune în pericol și pietonii care circulă pe drum.


„Este extrem de periculos că nu este trotuar, iar drumul este îngust și plin de gropi. Oamenii merg pe marginea drumului, șoferii încearcă să ocolească gropile, iar în cazul în care vine cineva de pe contrasens, sunt șanse să fie loviți pietonii care nu au nicio vină că nu există trotuar”, a spus o tânără care locuiește în zonă.

Din păcate, gropile nu sunt singura problemă a drumul.


„Drumul în sine e groaznic, adică e evident că s-au folosit material de proastă calitate. De două luni de când stau aici s-au format gropi inclusive în locuri în care asfaltul era neted. Linia care delimitează benzile lipsește total, ca să nu vorbim de săracii pietoni, care pe lângă lipsa unui trotuar, se feresc de gropi printre mașini. Plus că nu vorbim de niște simple denivelări, sunt cratere în toată regula. Unele sunt de 15 centrimetri adâncime și diametru de 30-35 de centimetri. Pentru șoferi e groaznic. Și din păcate cu așa situație o administrație își pătează imaginea. Plus că, ok, cetățenii ca cetățenii; dar ambulanță? Slalomul asta printre gropi poate costa o ambulanță minute prețioase din timpul lor. În momentul acesta, fără o reparație serioasă, ori ne luăm jeep cu toții ori ne luăm adio de la drum”, a spus un tânăr care s-a mutat abia recent în zonă, dar care resimte din plin problemele.

Poate, într-adevăr, drumul va fi pus la punct cu adevărat în momentul în care va fi finalizată centura ocolitoare, însă nimeni nu poate să spună când se va întâmpla asta. Momentan, floreștenii care locuiesc în zonă sunt la mila administrației locale, sperând că drumul va mai fi peticit încă o dată, măcar să se mai descurce până în primăvară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter