Actualitate

Strada de care Primăria Florești a uitat. Valea Gârbăului a ajuns să fie plină de cratere, iar floreștenii își distrug mașinile

Strada Valea Gârbăului a ajuns să fie aproape impracticabilă în urma ploilor din ultima vreme și a mașinilor de mare tonaj care circulă des înspre blocurile în construcție și Centura de Sud la care nu se mai prea lucrează în ultima vreme, după spusele floreștenilor care locuiesc în zonă.

Când a fost lansată Dacia Duster, au apărut numeroase bancuri, iar unul dintre cele mai comune a fost următorul:

Doi nemţi discută într-un showroom: 
- Ce-i asta, Dacia Duster? 
- Duster…da 
- Românească, nu? 
- Da, românească.. 
- Bună, nu? Garda înaltă, cauciucuri groase… 
- Mda.. 
- Măi, ce ţi-e şi cu românii ăştia…ar face orice numai să nu-şi repare drumurile.


Floreștenii care locuiesc pe străzile Valea Gârbăului și Răzoare și nu au o mașină 4x4 se chinuie de luni bune să ajungă ori acasă ori la serviciu din cauza stării în care se află drumul. Locuitorii de pe strada Răzoare sunt fericiți, fiindcă drumul lor a fost reabilitat de curând. Însă până să ajungă la strada proaspăt asfaltată, oamenii sunt nevoiți să își rupă mașinile din cauza craterelor care s-au format în ultimele luni.

Pericol atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni

De multe ori, încearcă să facă slalom printre gropi, părăsind astfel parțial carosabilul sau trecând pe contrasens. Din cauza numeroaselor curbe, de multe ori șoferii își pun viața în pericol, pentru a-și salva mașina. De asemenea, lipsa trotuarului pune în pericol și pietonii care circulă pe drum, mai ales pe mămicile care își scot copilașii la o plimbare cu căruciorul.


„Este extreme de periculos, că nu este trotuar în condițiile în ca sunt foarte mulți copii mici și mămici cu cărucioarele pe strada pe care mașinile fac jaloane”, a spus Andreea, o tânără care locuiește în zonă.

Reperații în batjocură

În toamna anului trecut, a părut să existe bunăvoință din partea administrației locale și au fost trimiși muncitori, care să „peticească” drumul. Floreștenii au trebuit să se mulțumească cu atât. Însă, din păcate, doar gropile mari au fost reparate, cele mici fiind lăsate să crească mari și frumoase, asemenea lui Făt-Frumos din Lacrimă, într-o lună, cât alții într-un an.


„Am vorbit, atunci, în toamnă, cu cei care acopereau gropile, fiindcă am văzut că cele mici sunt ocolite, iar toată atenția lor era pe cele mari. Mi-au spus că nu știau că e atât de stricat drumul și nu au adus sufiecient material. Ei bine, gropile care în toamnă erau micuțe, acum ne distrug mașinile”, a spus Florin M.

Drumul va fi reabilitat o dată cu finalizarea centurii de ocolire sud Florești

O parte a străzii Valea Gârbăului aparține administrației Cluj-Napoca, iar o parte ține de Florești. Drumul plin de gropi se află în administrația comunei Florești, iar locuitorii, deși disperați, s-ar putea să aibă de așteptat până când centura ocolitoare va fi gata, fiindcă, așa se aude, că strada Valea Gârbăului face parte din același proiect. Mai ales că, odată cu începerea lucrărilor la centură, singurul drum pe acces pentru cei care locuiesc pe strada Răzoare a rămas, Valea Gârbăului.


„Face parte din proiectul Centura Sud. Cândă o să ajungă la zona aceea… habar nu am. Șantierul fiind predate constructorului, primăria sigur nu se mai bagă”, a explicat Daniel T., un alt floreștean care locuiește în zonă.

Din păcate, în ceea ce privește centura ocolitoarele, promisiunile au venit una după alta și, deși au început lucrările, acestea par să stagneze de foarte mult timp. Drumul de ocolire sud al comunei Florești trebuie finalizat, potrivit promisiunilor electorale ale primarului Horia Șulea, încă din noiembrie 2016. Cei care locuiesc în zonă se plâng de situație, însă administrația din Florești le-a transmis că nu poate interveni.


“Lucrările la drumul de legătură sud Florești sunt în plină desfășurare. Se execută ample lucrări de infrastructură (…) În aceste condiții, accesul spre/dinspre străzile Răzoare – Lăcrămiorelor – Narciselor este îngreunat în această perioadă. Administrația publică locală floreșteană înțelege situația cu care se confruntă locuitorii din zonă, dar realizarea unei lucrări de anvergură nu se poate realiza fără o serie de inconveniente. Intervenția administrației locale în amenajarea traseului drumului de legătură este exclusă, întregul amplasament fiind predat executantului investiției. În perioada imediat următoare se va asigura o serie de căi de acces mai facile spre/dinspre zonele amintite.  De asemenea, administrația publică locală floreșteană este în permanent contact cu executantul lucrării, astfel ca disconfortul populației din zonă să fie cât mai redus”, spuneau reprezentanții Primăriei Florești la începutul acestui an.

Proteste să fie ascultați

Disperați fiind, floreștenii care locuiesc în zonă se gândesc să protesteze, în speranța că în acest fel, doleanțele lor vor fi ascultate.

„Ne strângem într-o zi și facem scandal, să ne dea la știri. Trebuie să ne facem auziți cumva. Dacă tot tăcem vor crede că ne place să trăim așa!”, a spus Oana C.

Până la ora publicării acestui material, primarul Horia Șulea nu a putut fi contactat pentru a oferi răspunsuri în ceea ce privește situația cu care se confruntă acești floreșteni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter