Actualitate

Noile state UE cer o Politică Agricolă Comună “mai echitabilă”

<p><img src="documente/stories/09_septembrie/01_ziua/06 rares niculescu tratatul de la lisabona46_ag.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Miniştrii agriculturii ai noilor state membre fac apel la Comisia Europeană să aplice viitoarea reformă a PAC în mod corect şi fără discriminare.</p>

Un grup de foste ţări comuniste din Uniunea Europeană a făcut apel la Comisia Europeană să acţioneze fără discriminare faţă de noile state membre în cadrul viitoarei sale revizuiri a Politicii Agricole Comune (PAC), potrivit unor informaţii apărute miercuri pe site-ul New Europe, informează Agerpres.

Într-o declaraţie comună, miniştrii agriculturii din ţările membre ale Grupului de la Vişegrad (Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia), împreună cu Bulgaria, România şi Slovenia, au făcut apel la executivul comunitar să aplice viitoarea reformă a PAC în mod corect şi fără discriminare faţă de noile state membre.


Vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, europarlamentarul clujean Rareş Niculescu (PDL) subliniază că Parlamentul European “a precizat ferm, în dezbaterile de până în prezent pe marginea viitoarei PAC că susţine principiul echităţii între noile şi vechile state membre, mai ales în ceea ce priveşte plăţile directe (subvenţiile la hectar)”.

“Propuneri inechitabile”


“UE foloseşte metode diferite pentru noile şi vechile state membre. Ca reprezentant al Slovaciei, trebuie să spun că atitudinea Comisiei Europene contravine Tratatului de Aderare cu UE”, a declarat ministrul slovac al agriculturii şi dezvoltării rurale, Zsolt Simon. El a mai precizat că declaraţia este un mesaj pentru Comisia Europeană, care arată respectarea de către noi a acordului. “Ne aşteptăm ca reforma PAC să fie una reală, nu o simplă procedură cosmetică”, a adăugat ministrul, citat de Agerpres.

În declaraţia comună, cei şapte miniştri au condamnat, de asemenea, propunerile Comisiei de a introduce plăţi naţionale suplimentare naţionale în 2012. Propunerea prevede că plăţile directe în vechile şi noile state membre ale UE vor fi egale începând de anul viitor. Totuşi, plăţile naţionale suplimentare vor fi limitate în noile state membre ale UE, în timp ce alte state vor beneficia de o parte din plăţile directe destinate dezvoltării zonelor rurale. Potrivit miniştrilor, propunerea întăreşte inegalitatea dintre vechile şi noile state UE şi nu corespunde principiului tratamentului egal. Miniştrii au fost de acord totodată că fermierii din noile state membre se confruntă cu condiţii inechitabile de competitivitate din cauza tarifelor diferite pe hectar de teren. Ei au sugerat ca finanţarea agriculturii să fie distribuită mai corect în rândul statelor membre şi al diferitelor categorii de fermieri. Problema este că unele state au sectoare agricole mai largi decât altele. De exemplu, Franţa şi Spania primesc mai mulţi bani în cadrul PAC, în timp ce ţări precum Olanda şi Regatul Unit au îndeosebi populaţii urbanizate şi se bazează foarte puţin pe agricultură în cadrul economiei lor.


Niculescu: “PE susţine echitatea”

Potrivit europarlamentarului Rareş Niculescu, vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură, Parlamentul European “a precizat ferm” că susţine principiul echităţii între noile şi vechile state membre.


Niculescu arată că aceasta este, de altfel, poziţia oficială a Legislativului european. “Aceasta poziţie, conturată în Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a fost confirmată printr-un vot cu o largă majoritate în plenul Parlamentului, devenind astfel poziţia oficială a Legislativului european. Acest punct de vedere va trebui avut în vedere atât de Comisie, cât şi de Consiliul de miniştri, pe parcursul derulării procesului legislativ. Poziţia Parlamentului este corectă, întemeiată şi reprezintă un succes din punctul de vedere al ţării noastre”, a explicat europarlamentarul clujean.

Ultimele Stiri
abonare newsletter