Actualitate

Boc le face şoferilor viaţa un chin. A micşorat numărul parcărilor din centru şi le scumpeşte pe cele existente

Ce se ascunde în spatele dublării tarifelor la parcarea în zona centrală? Este o catastrofă despre care nimeni nu vorbeşte: administraţia Boc a eliminat sute de parcări din buricul târgului, fără a oferi şoferilor o alternativă decentă. Zero parkinguri construite, doar promisiuni.

Joi, 24 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala de Sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, va avea loc dezbaterea publică privind aprobarea noului regulament de administrare a parcărilor publice cu plata orară. Pe scurt, primarul Emil Boc vrea dublarea tarifelor de parcare în zona centrală. Tot aici, nu se vor mai elibera abonamente de parcare decât pentru riverani.

Măsura nu e nouă, a mai fost discutată o dată înainte de alegerile locale din iunie, însă primarul Emil Boc și consilierii săi au refuzat să și-o asume. Oare le-a fost frică să nu piardă voturi?


Şi anul trecut, Anna Horvath (viceprimarul aflat astăzi sub control judiciar pentru posibile acte de corupție), a propus exact aceleaşi schimbări, dar Emil Boc s-a împotrivit.

Tarife duble, model european

Motivul invocat de Emil Boc privind intenţia de creştere semnificativă a preţului pe care îl vor plăti şoferii începând de anul viitor  pentru o oră de staţionare în zona ultracentrală a oraşului este că prin această măsură se va încuraja utilizarea mijloacelor de transport şi implicit va duce la o fluidizare a traficului.


Astfel, dacă până la 31 decembrie 2016 tariful pentru o oră de staţionare în zona I este de 2 lei, începând din luna ianuarie a anului viitor şoferii vor fi obligaţi să plătească 4 lei.

“Politica de parcări în zona centrală va fi supusă dezbaterii publice conform celor discutate anul trecut. Adică pentru zona zero, ultracentrală, pentru a încuraja folosirea mijloacelor de transport în comun, pentru a fluidiza circulaţia va exista un preţ mai mare pentru plata cu ora a parcărilor în zona zero-ultracentrală a oraşului”, a spus Boc în plenul şedinţei Consiliului Local de luna trecută.


De asemenea, tot de la anul, Primăria nu va mai elibera abonamente de parcare pe 25 de artere din zona zero a orașului, excepție facând cele pentru riverani (maxim două abonamente/unitate locativă).

“Este necesară implementarea unui nou sistem de parcări european, fără abonamente în parcările din centru, inclusiv ca măsură «must-do» ceea ce presupune modificaream sistemului actual de administrare al parcărilor. Modificările propuse la actualul regulament vizează eliminarea abonamentelor de pe străzile aferente zonei tarifare I, cu excepţia abonamentelor pentru riverani persoane fizice, care vor fi păstrate atât ca formă, cât şi ca nivel prevăzut şi aplicarea unor tarife diferenţiate valabile atât pentru zona I, cât şi pentru zona II (reducerea timpului de staţionare prin eliminarea ca instrument de plată a tarifului de zi şi introducerea tarifului maxim de 3 ore valabil în zona I, respectiv 6 ore în zona II)”, se arată în referatul privind aprobarea proiectului.


Opţiuni nelimitate, bani să fie

Potrivit regulamentului, tarifele de parcare ce urmează a fi aplicate pentru ocuparea unui loc de parcare în zona centrală unde plata se face prin:

Parcometre stradale, unde taxarea se va face diferenţiat pe următoarele intervale orare: 30 minute zona I/o oră zona II, o oră zona I/2 ore zona II, 2 ore zona I/4 ore zona II, 3 ore zona I/6 ore zona II


Case automate de plată în cazul parcărilor închise cu barieră, taxarea se va face diferenţiat pe următoarele intervale orare: pentru zona I vor fi patru intervale orare (30 minute, o oră, 2 ore, 3 ore), pentru ce depăşeşte intervalul orar maxim de 3 ore fiecare oră suplimentară va fi taxată cu tariful aferent intervalului maxim; pentru zona II se va aplica un tarif orar care va creşte liniar în funcţie de intervalul orar de parcare ales de utilizator

Tichete de parcare răzuibile: 30 de minute zona I/o oră zona II, o oră zona I/2 ore zona II, 2 ore zona I/4 ore zona II, 3 ore zona I/6 ore zona II

Cu telefonul mobil prin intermediul unui SMS la tariful orar sau fracţiune se adaugă costul mesajului text: 30 minute zona I/o oră zona II, o oră I/2 ore zona II, 2 ore zona I/4 ore zona II, 3 ore zona I/6 ore zona II. Modalitatea de plată a parcării prin intermediul SMS-ului nu este valabilă pentru parcările închise cu bariere, nici pentru parking-urile de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Abonamente de parcare: pentru zona I sunt valabile doar abonamentele de tip riveran persoane fizice care pot fi acordate maxim două pe unitate locativă. Abonamentele de timp universal persoană fizică/juridică, abonamentele transmisibile şi rezervarea de loc de parcare nu sunt valabile în zona tarifară I. Pentru zona II sunt valabile următoarele tipuri de abonamente: abonament universal pentru persoane fizice, persoane juridice şi persoane fizice care au un autoturism aflat în proprietatea unei persoane juridice, abonamente de tip riveran persoane fizice, abonamente transmisibile şi rezervarea unui loc de parcare pentru persoanele juridice, instituţii publice, de învăţământ, sanitare şi de cult.

Încadrarea străzilor din zona centrală pe zone tarifare

Zona I: Baba Novac, Bolyai, Emmanuel de Martonne, Emil Isac, Eroilor, I.C.Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Kogălniceanu, Octavian Petrovici, Piaţa Unirii (inclusiv parking-ul cu bariere), Samuil Micu, Ştefan Octavian Iosif, Hermann Oberth, Universităţii, Victor Fulicea, Daicoviciu, Paul Chinezu, Vasile Alecsandri, Brassai, David Ferenc, Emil Zola, Gaal Gabor, Tipografiei, Cotită, Sindicatelor, Franklin Delano Roosevelt

Zona II: Observatorului (carosabil), Berăriei, Mamaia, Calea Dorobanţilor, Nicolae Titulescu, Bucureşti, Calea Floreşti, Aviator Bădescu, Remetea, David Prodan, Andrei Mureşanu, Hasdeu, Nicolae Bălcescu, 21 Decembrie 1989, Aleea Învăţătorului, parking BRD, Bariţiu, Clinicilor, Cardinal I. Hossu, Horea, Parking Opera Maghiară, Piaţa Mihai Viteazu (parking cu bariere), Piaţa Cipariu (parking cu bariere), Parking Moţilor, Republicii, Iaşilor, Avram Iancu, Victor Babeş, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Ştefan cel Mare, Bisericii Ortodoxe, Decebal, Traian, Dacia, Dragalina-Camera de Comerţ, Dobrogeanu Gherea, Mihai Eminescu, Pavel Roşca, Petofi Şandor, Piteşti, Ploieşti, Năvodari, Gheorghe Marinescu, Arany Janos, Cişmigiu, Nufărului, Traian Moşoiu, Rubin Patiţia, George Coşbuc, Emil Racoviţă, Crişan, Deva, C. Brâncuşi (tronson cuprins între N. Titulescu şi S. Albini)

De câţiva ani, Emil Boc tot promite noi parking-uri

În şedinţa de Consiliu Local din octombrie, Emil Boc spunea (a câta oară?!) că municipalitatea doreşte să construiască cinci parkinguri supraterane – pe străzile Mogoşoaia, Primăverii, Băiţa, Trotuşului şi Azuga – în urma demolării garajelor de cartier. Astfel, ar fi disponibile aproximativ 2000 locuri noi de parcare.

Care este stadiul promisiunilor?

Parking Hasdeu – de patru ani Primăria Cluj se chinuie să-l construiască. Până în prezent, nimic nu s-a concretizat

Parking Negoiu – posibilă reziliere a contractului

Locuri de parcare desfiinţate

Piaţa Unirii, Avram Iancu, Piaţa Avram Iancu vis a vis de Curtea de Apel

Ultimele Stiri
abonare newsletter