Actualitate

OPINIE România lucrurilor neterminate

E vară, e vremea vacanțelor și concediilor, a călătoriilor și sejururilor îndelung așteptate, iar Europa e biciuită cu știri despre atacurile teroriste. Desigur, nu toți cetățenii „bătrânului continent” sunt implicați direct în evenimente tragice și, de bunăseamă, nu toți sunt afectați direct de efectele acelor întâmplări sângeroase.

Dar tot la știri auzim că, în mod sensibil, se schimbă destinațiile de vacanță, iar unele zone au început să fie ocolite. Deloc întâmplător, în opinia mea, au fost lovite de teroriști Riviera franceză și Turcia (de pildă), ca două dintre destinațiile turistice de vară principale pentru Europa.  Constatăm că țara noastră face parte și ea din această nouă și „specială” hartă europeană de „concediu vrs. teroare”, cu toate beneficiile și ororile ei.

Așadar, românii care s-au decis „s-o lase mai moale” cu străinătatea anul acesta se pot întoarce cu fața către destinațiile românești, căci, o spun cu mâna pe inimă, au unde merge, au ce găsi, au ce vedea. Cu un singur amendament: să nu uite nicio clipă că și ei, la fel ca noi toți, suntem români.


Am avut plăcerea, zilele trecute, a unui periplu de câteva zile care a cuprins, la ducere, Valea Arieșului, cu întoarcere la Cluj pe un traseu care a inclus zona turistică Beliș-Fântânele. Am putut așadar să constat, încă o dată, că în România mare găsim, la tot pasul, o sumedenie de Românii mai mici, ce arată metonimic țara noastră așa cum este. Cea dintâi concluzie este că trăim într-o incredibilă „amestecătură” de lucruri. Da, vom putea vedea, dincolo de frumusețea locurilor, că oamenii, oarecum, „s-au trezit” și au început să facă, să întreprindă, să miște pentru a valorifica potențialul natural care există acolo. E limpede că s-a schimbat ceva, că nu găsești doar peisaj frumos, „întovărășit” cu sărăcie lucie, case mici din lemn, împrăștiate pe coclauri și oameni nevoiași.  Pe firul văii ce „ordonează” Apusenii vei întâlni acum, tot mai des și tot mai îndrăzneț, și case frumoase și pensiuni, îndeosebi, unde vin turiști, atrași de farmecul natural al zonei, ce aduc venituri localnicilor și inviorează economic acest perimetru unic.  Exact așa cum ar trebui să fie. Dar, evident, că nu e totul. E clar că vorbim doar despre un început, că pildele bune sunt  prea puține și că unele lucruri sunt făcute amatoristic, răzleț, „în doru lelii”. Valea Arieșului s-a umplut, cumva, de pensiuni, dar alături de o construcție nouă și impunătoare, stă o dărăpănătură sau cotețul, împrejmuirea e relativă sau gardul lipsește cu totul, la drum (șosea) e pusă la uscat și la vedere stiva de bușteni sau de scânduri. Unde nu întâlnești câte o vacă pe marginea drumului, vei găsi câte o mașină abandonată, cu fierăria ruginită, sau un tractor parcat în mijlocul drumului.  Șamd

Dar înainte de a ne uita la case, suntem nevoiți să vorbim despre drumuri, să ne întrebăm cum e posibil să nu fie construite căi de acces potrivite, măcar pentru investițiile, nu puține, care s-au făcut deja. Într-adevăr, nu găsești o sută de metri de asfalt care să semene cu următorul, unul e cu găuri, altul e crăpat, unul e denivelat, altul e prea strâmt, unul o gri, altul e negru etc., semn al perindării „la cârma cetății” a tututor nepricepuților, profitorilor și iresponsabilor din teritoriu și din țară. Drumurile de aici arată, ca un palimpsest, cine, ce și când a trecut pe aici, imortalizându-și neputința sau ticăloșia.


Să zicem c-ai depăsit faza trecerii cu mașina pe firul apei și-ai intrat într-o pensiune. Am zis că, pe alocuri, s-au făcut investiții serioase, că s-au folosit fonduri europene (sunt convins, mai puține decât s-ar fi putut), că s-au învățat și format câteva deprinderi de turism profesionist. E un început (bun), direcția este corectă, s-au făcut niște pași mari, sunt turiști din toată țara, dar ajungem, inevitabil, la detalii, cele care fac diferența. Acea diferența care te ajută să faci pasul înainte spre turiști de toate categoriile, inclusiv străini, mai atenți, mai pretențioși. Așadar, dacă ai ales bine un perimetru, pe malul Arieșului, ai construit o pensiune frumoasă pe bani europeni (și nu numai), dotată și clasată la standardele turistice, de ce să nu fii atent la câteva „mici detalii”? De pildă, drumul de acces de ce să fie abrupt și pietruit și nu asfaltat, împrejmuirea de ce să nu fie inclusă în „estetica locului”, aleile interne, amenajate și sigure, iar gazonul, tuns tot timpul? Iar în minunata piscină cu apă încălzită să nu sară și să stropescă copii și tineri, aparent, complet lipsiți de educație, de elementare noțiuni de etică comportamentală publică.

Cum e posibil să ai cel mai mare ghetar în lume la Scărișoara și să nu-l valorifici la maxim? Se fac vizite, există public, dar totul are un aspect comun, anodin, fără pregnanță, început, dar împietrit la jumătate. Parchezi mașina în curtea unui sătean (?), unde, lângă o splendidă șură cu paie (cu produse tradiționale), găsești o colibă de lemn dărăpănată, înnegrită de ploi, apoi intri în pădure pe o „cărare” să ajungi la peșteră. Iar traseul de vizitare a obiectului principal (ghețarul) este simplist, expeditiv, superficial. Cobori, te plimbi scurt, apoi urci, fără a avea acces și posibilitatea de a vedea de aproape partea cea mai spectacuoasă a peșterii, cu stalactite și stalacmite. În fine, nu sunt specialist, nu dau sfaturi.


Pleci de acolo cu ceva neimplinit.

Apusenii ar putea oferi un exemplu strălucit (cultural, turistic, economic) de îmbinare de tradiție cu contemporaneitate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter