Actualitate

Lecții de viață de la Cluj: Cum să prinzi Nunta de Aur

Într-o lume în care este la modă să te căsătorești și să divorțezi la scurt timp după, există totuși familii care demonstrează că greutățile vieții pot fi depășite dacă există răbdare, înțelegere și încredere. Este cazul și unor familii din Cluj-Napoca care au fost premiate de către primarul Emil Boc, la împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

32 de cupluri clujene au fost premiate astăzi de către municipalitate cu câte 1.000 de lei, o floare și o diplomă. Monitorul de Cluj a stat de vorbă cu două dintre  aceste familii pentru a le afla secretul longevității căsătoriei.

Clujenii Ioan Părăoan (77 de ani) și Viorica Părăoan (72 de ani) s-au căsătorit în 1958 și de atunci au rămas împreună în ciuda tuturor dificultăților și greutăților vieții. S-au cunoscut când el avea 22 de ani și ea 17 ani și după un an de relație s-au căsătorit. Care este secretul faptului că au rămas împreună? „Lăsăm unul după altul că numai așa se poate”, spune femeia. „Dacă nu lași de la tine nu e bine, e rău”, o completează soțul.


“Acum este altfel, atunci nu știam atâtea câte știm azi. Cum umblă fetele acum, doamne ferește. Nu erau tentațiile care sunt acuma. În fiecare zi am strigat unul la celălalt, dar nu să ne batem. E musai să lași de la tine într-o relație ca să meargă”, recunoaște Ioan Părăoan.

Ei spun că banii primiți astăzi îi vor ajuta și le dă încredere că își vor petrece tot restul vieții împreună.


“Ce se întâmplă în ziua de astăzi la televizor nu este normal, să te căsătorești pentru bani sau să divorțezi pentru bani, nu este bine. Avem și noi o fată, este căsătorită de 22 de ani, sunt neînțelegeri și la ea în familie. Sunt necăjită, poate dacă am fi cu ei să îi ajutăm. Acești bani pe care i-am primit ne mai ajută cu ceva. Și nepoțica îmi spune să trăim încă 110 ani împreună”, a încheiat Viorica Părăoan.

Printre cei care au primit astăzi o diplomă și bani s-a aflat și un preot din Iris. Dumitru Nan (72 de ani) și Elena Nan (68 de ani) s-au cunoscut la Sibiu în 1961 și după un an și jumătate de relație s-au căsătorit. Recunosc și ei că pe vremuri nu erau atâtea tentații. Secretul relației lor? “Înțelegere, răbdare, greutăți au fost foarte multe, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste. Toată viața ne-am închinat-o lui Dumnezeu, Bisericii, familiei și am trecut prin toate”, spune Elena Nan.


Dumitru și Elena Nan au cinci copii împreună și de-a lungul vremii au întâmpinat multe greutăți și alt gen de tentații, după cum singuri declară. “Pe vremuri nu existau tentanțiile care există astăzi, dar și atunci existau alte necazuri și erau alte tentații. De exemplu, eu când am fost la seminar am fost chemat de nenumărate ori să părăsesc seminarul teologic și mulți dintre colegi au plecat ca să nu mai facă teologie, așa erau vremurile să nu mai fie preoți, biserici, să fie statul ateu. De la mine din comună din Maramureș, din Șieu, am fost primul preot din vremurile acelea care a venit la seminar în Cluj”, rememorează Dumitru Nan.

“Ne-am certat de-a lungul timpului, ca într-o familie, te cerți și când ai greutăți, te cerți și când ai bucurii. Am trecut peste toate pentru că am avut încredere unul în celălalt, până la urmă. Am lăsat toate la ușa casei și pentru că avem o familie mare, mulți copii. Au fost multe ispite, oameni care ne mai vorbeau de rău, dar dacă le lăsam toate deoparte, dimineața ne sculam din nou liniștiți. A fost greu, nu a fost deloc ușor”, îl completează soția Elena.


Când s-au cunoscut Dumitru Nan era student la Teologie. „Eu avem 18 ani când ne-am cunoscut, iar soțul 21 de ani. La Sibiu ne-am întâlnit la catedrală, eram în biserică. Eu eram student la Teologie și cântam. Și lângă un stâlp am văzut o domnișoară. M-am uitat la ea, ea la mine, s-a terminat slujba, a ieșit din biserică și eu după ea. După un an și jumătate de relație ne-am căsătorit. În 1961 ne-am cunoscut. În 1974 am venit la Cluj ca preot la biserica din Iris și am rămas aici până am ieșit la pensie în toamna lui 2012”, povestește preotul clujean.

Ei au și un mesaj pentru cei care vor să se căsătorească. “Este o mare greșeală că oamenii aleg să divorțeze, să fii cununat și apoi să te desparți așa de simplu și de ușor. Nu e permis așa ceva. Tinerilor din ziua de astăzi le-aș spune să fie credincioși, să aibă încredere, să ierte, să se ierte unul pe altul. Dacă vor să se căsătorească să aibă încredere unul în celălalt și să știe că viața asta nu este numai fericire și bucurie, ci mai mult greutăți. Greutăți sunt și acuma, greutăți au fost și pe vremea noastră, poate chiar mai mari”, a declarat Elena Nan.


Au încredere că vor rămâne împreună și în continuare. ‘Am avut încredere, speranță că vom ajunge aici. Dacă veți fi buni, spune Mântuitorul, se vor înmulți anii voștri, dar dacă veți fi răi, se vor scurta zilele voastre. Cu credință în Dumnezeu mergem mai departe”, spune Dumitru Nan.

 

 

abonare newsletter