Actualitate

Temperaturi în creștere și maxime de 30 de grade. Zona de munte a Clujului, sub avertizare Cod galben de furtuni și averse torențiale.

Temperaturi în creștere și maxime de 30 de grade. Instabilitatea atmosferică rămâne însă ridicată: zona montană a Clujului este vizată de o atenționare meteo de vreme rea.

Prognoza meteo pentru miercuri, 15 iulie|Foto: monitorulcj.ro Prognoza meteo pentru miercuri, 15 iulie|Foto: monitorulcj.ro

 

 


Miercuri, 15 iulie, temperaturile vor fi în general ridicate, astfel că vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat, însă vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. 

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales după-amiaza și seara când se vor semnala averse și descărcări electrice în zonele montane.


Temperaturile maxime se vor situa între 26 - 35 de grade Celsius, iar minimele termice  vor fi cuprinse între 11 - 22 de grade Celsius. 

În Cluj, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice în creștere: maxima termică va ajunge la 30 de grade Celsius, iar minima termică va indica 17 grade Celsius.


Totuși, pe parcursul zilei și seara se vor semnala înnorări temporar accentuate, fiind posibile averse scurte de ploaie. 

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi torențiale și descărcări electrice, valabilă miercuri în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru zona montană a Clujului și alte județe din țară. 


Sursa: ANM

Astfel, în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) și izolat vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). 

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.


Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, mai spun meteorologii ANM. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Vreme frumoasă la Cluj-Napoca astăzi. Temperaturile urcă până la 27 de grade, iar șansele de ploaie sunt reduse.

Ultimele Stiri
abonare newsletter