Actualitate
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu ai voie să faci?
Vinerea Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor.
Vinerea Mare, răstignirea lui Iisus | Foto: doxologia.ro
În Vinerea Mare, credincioșii comemorează răstignirea lui Iisus Hristos printr-o serie de practici religioase și tradiții populare transmise din generație în generație.
În Vinerea Mare nu se săvârșește nicio Sfântă Liturghie, fiind considerată zi aliturgică. Evenimentul central al zilei este ceremonia scoaterii Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. În timpul slujbei, se cântă Prohodul și se organizează o procesiune în jurul bisericii, care simbolizează înmormântarea Mântuitorului.
Un ritual important este trecerea pe sub masa pe care este așezat Epitaful. După ce credincioșii sărută Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, ei trec pe sub masă, gest care semnifică unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu.
Tradiții vechi de secole: Ce nu ai voie să faci în Vinerea Patimilor
În Vinerea Mare se ține post negru, care marchează suferințele îndurare de Mântuitor în drumul spre Golgota. Persoanele care nu pot ține post complet trebuie să evite consumul de urzici și folosirea oțetului în mâncare, amintind de oțetul oferit lui Hristos pe cruce.
Există și o serie de interdicții legate de această zi: femeile nu coc pâine sau cozonaci, nu cos, nu țes și nu spală. De asemenea, nu se face curățenie sau alte activități casnice grele și nu se sacrifică animale.
Potrivit credințelor populare, dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi roditor, iar dacă nu plouă, recolta nu va fi îmbelșugată. O altă practică tradițională este afumarea casei cu tămâie în zorii zilei, înconjurând-o de trei ori pentru protecție.
După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la sărbătoarea Înălțării Domnului, simbolizând punerea lui Iisus în mormânt.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
