Actualitate

Doliu la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca! A murit un îndrăgit actor.

Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca a anunțat, cu profundă durere, trecerea în neființă a actorului Virgil Müller, care timp de două decenii a fost o prezență emblematică pe scena clujeană.

A murit Virgil Müller, actor al Teatrului Național Cluj-Napoca. | Foto: Facebook Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca A murit Virgil Müller, actor al Teatrului Național Cluj-Napoca. | Foto: Facebook Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

 

 


 

Virgil Müller s-a născut la 14 februarie 1950, la Arad, și a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, sub îndrumarea unor profesori de renume, precum G. Dem. Loghin, Dem Rădulescu și Adriana Piteșteanu. După absolvire, în 1973, a devenit actor al Teatrului de Nord Satu Mare, iar din 1976 a jucat pe scena Teatrului de Stat Arad, unde s-a remarcat în numeroase roluri, inclusiv în „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian.


Parcursul său la Cluj a început în anii ’90, când a devenit parte din istoria postdecembristă a Naționalului. De-a lungul anilor, a urcat pe scenă în spectacole de referință, precum „Tulburarea apelor” de Lucian Blaga și „Săptămâna luminată” de Mihail Săulescu, în regia lui Mihai Măniuțiu. A jucat și în producții precum „Scene dintr-o execuție” de Howard Barker, „Falstaff” după William Shakespeare, „Becket” de Jean Anouilh, „Povestiri din pădurea vieneză” de Ödön von Horváth, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” și „Travestiuri” de Tom Stoppard.

Un actor iubit de public

Reprezentanții Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca transmit că actorul va rămâne în memoria colegilor și a publicului prin talentul, carisma și devotamentul său. „Prin prezența sa cuceritoare și carisma irepetabilă, Virgil Müller va rămâne mereu în amintirea prietenilor, a colegilor, dar mai ales a publicului pe care l-a servit cu generozitate”, au transmis reprezentanții instituției.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

O actriță de la Teatrul Național Cluj a rămas fără 100.000 de lei după un simplu telefon

Doliu în lumea teatrului. A murit actorul Liviu Crăciun.

Ultimele Stiri
abonare newsletter