Actualitate
Doi „domni”, prinși după ce și-au lăsăt molozul în plină stradă în Cluj-Napoca. Emil Boc: „N-am crezut că poate exista o asemenea nesimțire.”
Doi bărbați au fost surprinși pe camerele de supraveghere în Cluj-Napoca în timp ce au descărcat ilegal moloz din construcții în mijlocul străzii în zona Tăietura Turcului.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a prezentat cazul unei ilegalități surprinse pe camerele de supraveghere.
Emil Boc: „Nici eu nu am crezut până nu am văzut”
„Să vezi și să nu crezi. Nici eu nu am crezut până nu am văzut. Duminică, 14 septembrie, când toată lumea își vedea de treabă, doi domni, cu greu pot să-i numesc așa au încărcat moluzul, deșeurile din construcții în mașină și au venit și le-au lăsat în plină stradă și pe trotuar în zona Tăietura Turcului”, a transmis Emil Boc, într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook.
Edilul n-a crezut că poate fi un gest de o asemenea nesimțire, la Cluj, cineva să își permită să sfideze chiar în așa hal.
Ce amendă au luat „domnii” care și-au lăsat gunoiul în plină stradă în Cluj-Napoca?
„Evident că i-am prins. S-a aplicat amenda maximă prevăzută de lege, 2.500 de lei. S-a făcut curățenie pe cheltuiala contravenientului. Transmistem celor care ar mai fi tentați să facă așa ceva să nu îndrăznească să facă așa ceva, pentru că oriunde s-ar află vor fi prinși. Suntem cu ochii pe voi și aplicăm toate sancțiunile prevăzute de lege. În acest oraș, nimeni nu este mai presus de lege, care trebuie respectată pentru a avea un oraș frumos și sănătos”, a mai transmis Emil Boc.
Primarul municipiului Cluj-Napoca a precizat că persoanele care au moloz rezultat din construcții au două soluții la îndemână.
CITEȘTE ȘI:
Unde poți duce molozul și alte deșeuri din construcții în Cluj-Napoca? Două centre speciale create de autorități
Dacă sunt cantități mai mari să contacteze firma Supercom, care le va aduce un container și se plătește contravaloarea, iar molozul va fi ridicat de la domiciliu.
Dacă sunt cantități mai mici, până într-un metru cub, oamenii pot merge la unul dintre cele două centre de colectare gratuită.
- Pe strada Tăietura Turcului
- Pe strada Fabricii fără număr
La aceste două locații, cetățenii pot aduce deșeurile din construcții gratuit fără să plătească colectarea.
„Toți trebuie să respectăm legea pentru că ne dorim să trăim într-un oraș european, civilizat, curat și sănătos”, a conchis Emil Boc.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: