Un studiu realizat de universitățile din Texas și Florida arată că vaccinurile cu ARNm pentru coronavirus au prelungit viața pacienților cu cancer pulmonar și de piele. Rezultatele cercetării stârnesc controverse în SUA.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a devenit membră a CESAER – cea mai prestigioasă rețea europeană a universităților de știință și tehnologie.
Două echipe formate din 15 salvatori montani au reușit duminică, cu ajutorul unui elicopter SMURD, să recupereze trupurile celor doi turiști din Ploiești care au decedat sâmbătă, după ce au alunecat sute de metri de pe Vârful Netedu din Munții Făgăraș.
CFR Cluj a pierdut cu Farul Constanța, scor 0-2, și a ajuns pe locul 13, primul care va disputa la finalul sezonului baraj de menținere/promovare în prima ligă.
Un bărbat de 58 de ani, din orașul Balș, județul Olt, a sustras, duminică, o mașină de poliție parcată în curtea Postului de Poliție Robănești, din județul Dolj, apoi s-a plimbat cu ea mai bine de 20 km, până în orașul de domiciliu.
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a fost învinsă de Katrina Scott cu 3-6, 7-6 (9/7), 6-2, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Queretaro (Mexic).
CFR Cluj a pierdut cu Farul Constanța, scor 0-2, și a ajuns pe locul 13, primul care va disputa la finalul sezonului baraj de menținere/promovare în prima ligă.