Metodele moderne de spălare a hainelor protejează ţesăturile, mediul şi pielea sensibilă, însă pot fi dăunătoare organismului. Spălarea rufelor la temperaturi scăzute nu distruge bacteriile, iar acestea ne pot afecta.
Doi arbitri armeni au fost suspendaţi pe viaţă pentru că au încercat să manipuleze rezultatul unui meci din primul tur preliminar al Ligii Europa, în luna iulie, a anunţat, joi, UEFA.
Un student la Royal College of Art din Londra, Chang-Yeob Lee, a imaginat o structură care, fixată în jurul unei clădiri, ar putea aspira CO2 provenit din circulaţia rutieră şi l-ar putea transforma în carburant.
Slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă va începe vineri, la ora 11.00, în curtea casei acestuia, unde va fi amplasată o scenă pe care invitaţii îşi vor rosti mesajele, apoi va fi citit testamentul, după care cortegiul funerar, care va fi deschis de un car alegoric, va pleca spre cimitir.
Experţii angajaţi de Primărie să găsească soluţia potrivită pentru refacerea podurilor Traian şi Garibaldi au decis: vor fi demolate şi reconstruite. Lucrările încep în 2014.
Sociologii clujeni avertizează că dacă liderul PNL, Crin Antonescu, nu va fi în sondaje imediat sub premierul Victor Ponta, social-democrații nu ar risca să intre în cursa prezidențială cu acesta.
Medicul stomatolog Daniel Zuk, un fan al trupei The Beatles, a anunţat că intenţionează să îl cloneze pe John Lennon, folosind ADN-ul extras dintr-un dinte al legendarului cântăreţ britanic asasinat în 1980, informează site-ul revistei New Musical Express.
Proiectul de reamenajare a spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest continuă. Pe lângă plantările de arbori, în arealul din apropierea Iulius Mall Cluj se desfăşoară, în această perioadă, lucrări tehnice aferente componentei de agrement.