O fetiţă a fost luată de poliţie de la o familie de români din Dublin şi plasată în grija serviciilor sociale, existând suspiciuni că nu ar fi vorba de copilul legal al unui cuplu de ţigani originari din România.
Rusul Daniil Kviat, în vârstă de 19 ani, va pilota, în 2014, unul dintre monoposturile echipei de Formula 1 Toro Rosso, în locul australianului Daniel Ricciardo, care va trece la „sora” mai mare, Red Bull Racing.
Mişcarea fizică regulată îmbunătăţeşte performanţele şcolare ale adolescenţilor, conform unui studiu britanic publicat marţi în revista British Journal of Sports Medicine.
Liderul partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, i-a dat o replica dură preşedintelui PDL, Vasile Blaga, spunând că acesta a ajuns „un USL-ist simpatic”, după ce Blaga ironizase Mişcarea Populară, întrebând retoric „În jurul cui să se unească dreapta, în jurul lui Tomac?”.
Cu un succes remarcabil s-a terminat concursul de orientare sportivă organizat de Societatea „Pro Orientare” şi C.S. „Compass” Cluj, cu sprijunul D.S.T. jud. Cluj,
Consiliul Judeţean Cluj este pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte calitatea şi inovaţia în administraţia publică, iar acest loc se datorează contului său de Facebook.