Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) Teodor Baconschi a declarat că regretă retragerea lui Adrian Papahagi din viața politică, adăugând că membrii PMP sunt conștienți de valoarea sa intelectuală și morală.
Liderii USL au avut luni o întâlnire în care s-a discutat despre structura Guvernului şi soarta Uniunii. Premierul Victor Ponta a spus, după întâlnirea USL, că nu s-a ajuns la o înţelegere.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1Tv, că liderii PNL Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Stroe sunt de stânga, menţionând că Mircea Ionescu Quintus "s-ar fi pupat oricând pe gură cu Ion Iliescu" mai degrabă decât cu Petre Roman.
Deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu, a participat, duminică, la o întâlnire cu localnicii comunei Negreni, la care au fost invitaţi şi specialiști în agricultură. Scopul întâlnirii a fost acela de a-i informa pe locuitorii Colegiului 9 în privinţa finanțărilor existente pentru agricultură și agroturism, dar şi în privinţa asocierilor între producători.
Peste 20 de lideri religioşi reprezentând cultele din Marea Britanie îi cer primarului municipiului Cluj-Napoca, într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul Daily Telegraph, să îşi schimbe politica faţă de romi, după ce aceştia au fost alungaţi din oraş în 2010 şi mutaţi lângă o groapă de gunoi.
Procurorii anticorupţie au cerut luni, la ICCJ, condamnarea lui Şerban Brădişteanu la pedeapsa închisorii cu executare, în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase, iar avocaţii medicului au cerut achitarea, judecătorii urmând să ia o decizie în 4 martie.
Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, linia de studiu maghiară, au obținut premiul I, pentru al 2-lea an consecutiv, la Concursul de Studii de Caz de Finanţe din Győr, Ungaria.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după o întâlnire a liderilor USD în Biroul preşedintelui Camerei, că vrea ca USL să rămână unită, o variantă posibilă fiind rămânerea pe structura din 2012 a Guvernului, cu Klaus Iohannis la Interne, sau vicepremier şi ministru de Finanţe.
Traficul rutier a fost blocat zeci de minute luni dimineaţa pe raza localităţii Floreşti din cauza unui accident rutier. Cinci maşini au fost avariate după ce un şofer nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care circula în faţa sa.
Traficul rutier a fost blocat zeci de minute, luni dimineaţa, pe DN1C în zona localităţii Jucu, după ce un autoturism a intrat într-un TIR. În urma impactului un bărbat a ajuns la spital cu răni grave.