Aceştia sunt acuzaţi că ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile.
Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs miercuri seara în extremul nordic al Chile, generând o nouă alertă de tsunami, la 24 de ore după ce a avut loc un prim seism cu magnitudinea de 8,2, au anunţat autorităţile.
O fotografie inedită în care scriitorul Ion Creangă apare alături de Alexandru C. Cuza şi Nicolai Andriescu-Bogdan a fost descoperită recent în patrimoniul Muzeului Literaturii Române din Iaşi.
Un clujean a semnalat faptul că muncitorii care lucrează, în Mănăştur, pe strada Almaşului la introducerea unor cabluri în subteran au distrus atât gardul metalic cât şi gardul viu pe unele porţiuni.
Biroul Electoral Central a respins, miercuri, candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.
Clujenii din cartierul Bună Ziua sunt nemulţumiţi de faptul că traficul greu deşi a fost scos din oraş, pe strada cu acelaşi nume ca al cartierului circulă frecvent maşini de mare tonaj.
Locotenent-colonelul Ion Moldovan a fost promovat în funcția de inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Avram Iancu' (ISU) al județului Cluj.