Preşedintele executiv al ACL Cluj, Mihai Seplecan, îi acuză pe cei din PSD Cluj că „au făcut tot posibilul să pună bețe în roate proiectelor privind depozitarea și valorizarea deșeurilor menajere”.
Lucrările la Sala Polivalentă au fost încheiate, urmând ca în perioada următoare să fie realizată recepţia. Până la deschiderea oficială, sala mai trebuie dotată cu mobilier pentru unele spaţii.
Un accident de circulaţie a avut loc luni, 22 septembrie, în jurul orei 12:00, când un pieton a încercat să treacă strada printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure.
Fostul director al SIE Teodor Meleşcanu şi-a depus, marţi, la BEC, candidatura pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, spunând că face acest pas cu multă încredere.
Echipa antrentrenată de frații Horaţiu și Ovidiu Gal a câștigat pentru a doua oară în patru meciuri reușind să ajungă pe locul zece în clasamentul Ligii Naționale de handbal masculin.
Universitatea Cluj a suferit a doua înfrângere acasă în acest sezon și prima după instalarea noului antrenor pe banca tehnică. Suporterii au protestat în timpul meciului pentru meciul foarte slab pe care l-a făcut echipa și i-a cerut antrenorului demisia, în același timp a cerut revenirea lui Mihai Teja la Cluj.
Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie).
Septeberfest 2014, cel mai mare festival de bere din Transilvania, a debutat weekendul trecut pe Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian. Clujenii au avut ocazia să participe la concursuri cu premii în bere, să îşi achiziţioneze suveniruri hand mande sau să ia parte la concertele susţinute de mai multe formaţii româneşti.
După ce a leşinat, în timp ce participa la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, episcopul vicar al Mitropoliei Clujului, Vasile Someşanul a suferit un atac cerebral în urmă cu câteva zile.
Mihai Neșu a fost adus de George Ogăraru la clubul Universitatea Cluj unde este video-analist. Revenirea sa în lumea fotbalului profesionist a fost marcat în primul meci al ”șepcilor roșii” pe teren propriu cu noua conducere tehnică.