Finala Cupei României la Rugby se va juca duminică, 30 noiembrie, de la ora 18:30, între, RCM UV Timișoara și CSM Știința Baia Mare pe stadionul Cluj Arena.
În luna octombrie, reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj spuneau că în urma investiţiei efectuate în modernizarea balizajului în sezoanele de iarnă se va reduce numărul zborurilor întârziate sau anulate din cauza ceţii. Chiar şi după această modernizare, la începutul lunii noiembrie mai multe aeronave au fost redirecţionate spre alte aeroporturi sau au avut întârzieri semnificative.
Un șofer clujean fără suflet și-a legat câinele de propria mașină și l-a târât mai mulți kilometri, pe drumul dintre Gherla și Livada. Întâmplarea a fost surprinsă și fotografiată de un participant în trafic care a afirmat că animalul reușea cu greu să țină ritmul cu mașina.
Directorul Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj David Ciceo spune că anul 2014 a fost cel mai bun an din istoria aeroportului, numărul de pasageri fiind în continuă creştere. De asemenea, el a mai menţionat şi faptul că în luna decembrie se vor inaugura două noi zboruri.
Deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat, vineri, că demisionează din PSD, el precizând că a avut anterior o discuţie cu liderul formaţiunii, Victor Ponta. El a ţinut să anunţe că ”nu va mai reveni în acest partid, cât timp chestiunile legate de comunism, corupţie şi schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate”.
George Ogăraru, antrenorul echipei FC Universitatea Cluj, dezminte zvonurile privind faptul că ar fi fost certat de către patronul clubului pentru rezultatele slabe din ultimele etape și spune că nu a venit la echipa clujeană pentru trei luni, iar discuţia dintre el și conducerea clubului a vizat o strategie pe mai mulţi ani.
Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a anunţat, vineri, că va candida pentru funcţia de preşedinte al partidului, care va rămâne vacantă după ce Klaus Iohannis va fi învestit în funcţia de preşedinte al României, alegerea urmând să fie făcută de BPN până în 21 decembrie.
Președintele ales al României, Klaus Iohannis, va participa luni, 1 Dcembrie, la Manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României.
Aproape 20.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), între care aproximativ 3.800 de ofiţeri, vor fi avansaţi în grad cu ocazia Zilei Naţionale a României, anunţă instituţia condusă de vicepremierul Gabriel Oprea.