Voluntarii din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării au oferit în preajma sărbătorilor de iarnă o masă caldă persoanelor care se află în dificultate.
Şoferii nu trebuie să pornească la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi trebuie să evite deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, recomandă Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în contextul atenţionării de viscol care intră în vigoare vineri seară.
Crăciunul este celebrat din antichitate, ca dată a naşterii lui Iisus, dar a devenit, de-a lungul secolelor, şi o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului şi darurile Moşului, mult aşteptate de copiii din întreaga lume.
Elevii vor intra în vacanţa pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, şi vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, conform structurii anului şcolar 2014-2015. Anul şcolar are 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că în cursul dimineții de joi au fost inițiate operațiuni complexe de evacuare a celor patru turiști români sinistrați alături de ceilalți 120 de turiști străini în Parcul Național Taman Negara din Malaysia.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi dimineaţă, alături de soţia sa, Carmen, la slujba de Crăciun de la o biserică din municipiul Sibiu, el urându-le românilor „Crăciun fericit!”.
Activitatea de salvare aeriană cu elicopterele SMURD pe 6 puncte de operare aeromedicală a fost reluată începând de joi, a informat un comunicat al MAI remis Agerpres.
O rachetă Soyuz a lansat cu succes în noaptea de miercuri spre joi un satelit de comunicații de la cosmodromul Plesetsk din nordul Rusiei, a anunțat Agenția Spațială Federală Rusă (Roskosmos), citată de AFP.