U Banca Transilvania a reușit cea de-a șaptea victorie consecutivă după un meci pe care l-au condus de la cap la coadă în fața echipei SCM U Craiova, scor final 79-63 (22-11, 22-17, 17-18, 18-17).
Compania Hidro Tarniţa, care încearcă de câţiva ani să atragă investitori pentru construcţia hidrocentralei de peste 1 miliard de euro din judeţul Cluj, a primit vineri, la termenul limită, oferte de la cinci investitori interesaţi de proiect.
Cluj-Napoca, oraşul - Capitală Europeană a Tineretului în 2015, este promovat la Târgul Internaţional de Turism de la Madrid, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume, aflat la a 35-a ediţie.
Consiliul Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a peste 1000 de delegaţi, pentru a finaliza procesul de fuziune a filialelor vechiului PNL şi fostului PDL, dar şi pentru a adopta linia politică pe care o vor urma liberalii în acest an, în special în Parlament.
Conducerea Primăriei Cluj-Napoca spune că de doi ani se chinuie să treacă în proprietarea sa trei străzi din municipiu ca să le poată asfalta. Lucrurile s-ar fi împotmolit la Ministerul Transporturilor.
De câţiva ani buni, cerşetoria a devenit un fenomen în Cluj-Napoca. La fiecare colţ de stradă, în pieţe sau în mijloacele de transport în comun, oamenii sunt agasaţi ce cei care le cer bani.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au identificat un bărbat, urmărit internaţional. Acesta a fost preluat de pe aeroportul din Cluj-Napoca şi fost reţinut pentru 24 de ore.