Ministerul Finanţelor Publice a plătit premiile pentru prima Loterie Fiscală, respectiv câte 56 de lei pentru 17.837 bonuri, după ce a respins 313 cereri care nu îndeplineau condiţiile, iar alte 65 de bonuri au fost invalidate, Fiscul suspectând fraude.
Consilierii județeni ex-PDL s-au strâns astăzi la Hotel Topaz și au pus pe hârtie toate nemulțumirile la adresa celui pe care nu-l mai vor în fruntea Consiliului Județean: liberalul Mihai Seplecan. Grupul de nemulțumiți - susținuți vocal de fostul șef al instituției, Alin Tișe - au profitat de lipsa din Cluj a lui Mihai Seplecan și i-a trimis o scrisoare preşedintelului Consiliului Judeţean Cluj.
Preşedintele a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a lui Mihai-Viorel Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare, informează Administraţia Prezidenţială.
Sportiva Andreea Andonie, legitimată la secția de natație a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, a participat în perioada 8-12 iulie la Campionatele Internaționale ale României de Juniori, Tineret și Seniori.
Procurorii DIICOT şi ofițerii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate sprijiniți de trupele speciale ale Poliției au efectuat în această dimineaţă percheziţii la un dealer de droguri din Baia Mare.
Unii deputaţi clujeni nu se sinchisesc să răspundă la telefon atunci când sunt contactaţi de reporteri, dar nici nu se sfiesc să vorbească consistent pe bani publici.
Activiştii pentru drepturile homosexualilor au realizat un experiment social în Rusia, doi bărbaţi fiind trimişi să se plimbe ţinându-se de mână, pe străzile Moscovei, pentru a surprinde reacţiile celor din jur.