Actualitate

EXCLUSIVITATE Reprezentanţii Comisiei Europene sosesc la Cluj să verifice lucrările la Centrul de Deşeuri

Reprezentanţii Comisiei Europene vor ajunge joi dimineaţă la Cluj-Napoca, unde vor efectua o vizită pe şantierul viitorului Centru de Deşeuri. Cu un contract reziliat, cu numeroase suspiciuni de fraudă care planează asupra întregului proiect şi cu termene de finalizare depăşite cu ani buni, cu o echipă de implementare care se chinuie de luni bune să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea Centrului de Deşeuri, cu nenumărate plângeri la DNA, există riscul real ca judeţul Cluj să piardă întreaga finanţare europeană pentru acest proiect.


Politică

Clujenii cer demisia premierului Ponta, în stradă. Când vor avea loc protestele

Respingerea în Parlamentul României a cererii privind încuviinţarea urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta a generat o serie de reacţii la nivelul societăţii civile. Mai multe proteste în care se cere demisia lui Ponta se anunţă, în următoareale zile, în mai multe oraşe din ţară. Şi la Cluj se vor organiza astfel de mitinguri. Unul din acestea va avea loc joi, în Piaţa Unirii, de la ora 19.00.

Politică

Azi în Parlament - Aurelia Cristea cere explicaţii privind finanţarea guvernamentală pentru oraşul care va câştiga titlul de Capitala Culturala Europeana 2021

Deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea a adresat o întrebare ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional Ioan Vulpescu referitoare la finanţarea guvernamentală pentru oraşul care va câştiga titlul de Capitala Culturala Europeana 2021. Întrebarea sa vine în contextul în care Clujul este unul dintre oraşele care candidează pentru acest titlu.





Ultimele Stiri

abonare newsletter