Guvernul a aprobat, miercuri, o Hotărâre care aduce o serie de schimbări modului de creștere și îngrijire a copiilor cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Cea mai grea sarcină va fi a asistenţilor sociali.
Pentru a treia oară în 14 ediții reprezentanta României, Olimpia UT Cluj-Napoca a reușit să depășească grupele Ligii Campionilor la fotbal feminin, celelalte două reușite fiind în sezoanele 2011-2012 și 2012-2013.
Campioana României, Olimpia Cluj, își va afla joi, 20 august, adversara din șaisprezecimile celei mai importante competiții europene la nivel de cluburi.
Adunarea Generală a LPF a aprobat înlocuirea carnetelor de joc cu carduri de identitate pentru fotbaliştii legitimaţi la cluburile din Liga I, informează, miercuri, site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Un proiect de lege care prevede ca aleșii locali care au fost condamnați la închisoare cu suspendare să nu își mai piardă mandatele se află în dezbatere pe site-ul Camerei Deputașților. Printre semnatarii proiectului se află și deputatul Steluța Cătăniciu, fostă liberală, actualmente reprezentantă ALDE. Aceasta este de altfel singurul parlamentar clujean care a semnat inițiativa legislativă.
Un clujean care locuieşte în cartierul Gruia spune că strada Migdalului este asfaltată doar parţial, pe unele porţiuni partea carosabilă fiind atât de degradată încât s-au format adevărate cratere.
Statele Unite au anunţat marţi că au lansat cel mai mare exerciţiu aerian din Europa după sfârşitul Războiului Rece, care se desfăşoară în Germania, Italia, România şi Bulgaria, cu participarea a 4.800 de militari din 11 ţări, relatează Daily Telegraph în ediţia online.
Cadavrul unei tinere a fost găsit spânzurat în această dimineaţă într-un copac de la marginea unei alei din Pădurea Bungar din Dej. Tânăra era o cosmeticiană respectată din Dej şi a fost plecată în străinătate alături de iubitul ei. Calvarul tinerei a început după ce şi-a încheiat relaţia cu iubitul ei. Cei doi s-au despărţit în urmă cu trei luni, iar tânăra a trecut cu greu de despărţire şi a început un tratament pentru tratarea depresiei. Psihologul Daniel David a explicat pentru Monitorul de Cluj când şi cum se instalează depresia.