Senatul a aprobat în ședința de luni modificarea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, astfel încât conturile bancare pentru campania electorală să nu fie supuse executării.
Câștigătorii celor 2 invitatii x 2 locuri la meciul demonstrativ dintre John Higgins și Ken Doherty care va avea loc vineri, 4 martie 2016 la Cluj-Napoca sunt:
Tinerii britanici nu mai pot fi văzuți în număr atât de mare ca înainte în spații publice și îndeosebi pe străzi. Oameni de știință dau o explicație acestui fenomen de societate.
Compania americană Terrafugia a dezvoltat un model de automobil zburător, care urmează să fie testat începând cu anul 2018. Vehiculul va intra pe linia de producţie de-abia peste opt ani, potrivit Descoperă.
PSD Cluj a anunțat 17 noi candidați la primăriile din județ. Candidatul cu care social democrații vor să câștige Primăria Feleacu a fost liberal – din tabăra veehe a PNL- și a trecut la PSD cu toată organizația locală.
Un proiect de lege privind salarizarea bugetarilor, asumat de întregul Guvern, va fi dat publicității peste cel mult o săptămână, a anunțat, luni, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la finalul reuniunii Asociației Municipiilor din România.
Plata despăgubirilor datorate pentru accidente săvârșite de asigurații Astra după data de 4 martie se va face doar pe baza devizelor eliberate de service-urile auto.
Ministru Adrian Curaj a declarat că termenul privind manualele pentru clasele a IV-a a fost extins cu o lună, însă vor ajunge pe băncile elevilor la 15 septembrie, în timp ce clasele a XI-a şi XII-a vor avea manuale gratuite, începând cu anul şcolar viitor.
Câteva zeci de copii provenind din familii defavorizate din Cojocna au participat pe parcursul ultimelor zece luni la un proiect în cadrul căruia au învăţat să lucreze cu aparatură de film şi au realizat un documentar despre localitatea lor.
Un accident rutier uşor a avut loc pe o stradă din cartierul Zorilor. Incidentul a fost filmat şi a stârnit furia internauţilor după ce a fost postat pe reţelele de socializare.