Educație

Înghesuială în prima zi de înscriere la UBB

Aproximativ 1.400 de candidaţi şi-au depus dosarele de admitere, pentru programele de nivel licență, la Universitatea Babeş-Bolyai, în prima zi de înscriere. Cifra este cu aproape 1.000 mai mare decât cea înregistrată anul trecut, în prima zi a înscrierilor la admitere, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Politică

Ce promisiuni le fac clujenilor consilierii social democrați

În campania electorală partidele și candidații promiteau marea cu sarea. Acum, după ce și-au câștigat mandatele pentru următorii patru ani, la fel, aleșii se lansează în proiecte mărețe. Rămâne de văzut în ce măsură se vor ține de cuvânt și cât din ce promit acum vor și face concret, în următorii patru ani. Noi vom fi cu ochii pe ei.





Actualitate

Cât de curat trebuie să fii să urci în taxiurile din Cluj?

Pe lângă ploaie, oboseală, noroi şi frig, festivalierii de la Electric Castle au fost nevoiţi să îndure şi “răutatea” taximetriştilor. Unii taximetrişti din Cluj – Napoca s-au văzut nevoiţi să-i refuze pe participanţii de la Electric Castle pentru că erau mult prea murdari.

Ultimele Stiri

abonare newsletter