Sănătate

“Pacienții m-au învățat multe despre curaj, despre reziliență și despre recunoștință.” Interviu cu Dr. Monica Chirilă, Medic Specialist Radioterapie, despre știință și empatie în tratamentul cancerului

Dr. Monica Chirilă, medic specialist radioterapie în centrul Amethyst Cluj, centru de tratare a cancerului, este un medic care îmbină știința cu empatia în practica sa.

Parcursul ei profesional a început cu dorința de a ajuta alți oameni. În acest interviu, Dr. Monica Chirilă ne vorbește despre evoluția sa profesională și despre munca pe care o desfășoară în cadrul clinicii Amethyst.

1. Ce v-a determinat să alegeți medicina ca drum profesional? A fost o alegere naturală, sau ați fost inspirată de evenimente sau persoane din viața dumneavoastră?
   Privind în urmă, cred că a fost o combinație de factori. Pe de o parte, am fost martoră a suferinței unor membri ai familiei pe care aș fi vrut sa îi pot ajuta. Persoanele pe care le aveam ca model și care au avut o influență decisivă în formarea mea, vorbeau cu mare admirație despre profesia de medic. De asemenea, am învățat cu plăcere și am avut rezultate bune în timpul școlii la discipline precum biologia și chimia, așa că am mers în această direcție. Poate a contat și faptul că nu am avut în familie medici, pentru că în acest fel nu am avut contact și cu dezavantajele și greutățile acestei profesii, și mi-am format o imagine idealizată.
   
   Cu toate acestea, principalul motiv pentru care am ales medicina, a fost acela că mi-am dorit să devin capabilă să ajut oamenii și să împuținez suferința.

2. Radioterapia este o specializare dificilă, care implică o legătură cu pacienții din categorii vulnerabile. Ce v-a atras spre această ramură și ce așteptări aveați atunci de la acest domeniu?

Cred că toate specialitățile medicale care presupun contactul cu pacienții implică întâlnirea cu boala, suferința și vulnerabilitatea. Este adevărat, însă, și că diagnosticul oncologic are un impact mai puternic, că boala este uneori necruțătoare, iar alteori presupune o luptă de anduranță.

Trebuie sa mărturisesc că în timpul facultății nu mi-am făcut o idee clară despre radioterapie. La acel moment, modulele de oncologie și radioterapie erau combinate, asistentul de grupă era oncolog medical, așa că am auzit mai multe despre stadializarea tumorilor și chimioterapie. Atunci, oncologia mi s-a părut o specialitate prea "matematică" și prea tristă. Eram influențată de stereotipurile "istorice" legate de prognosticul uniform infaust al cancerului, iar empatia mea nativă părea a fi un dezavantaj în această situație. Nici nu mi-am pus problema să aleg o ramură oncologică la acea vreme. 

În plus, tot ce începea cu "radio-", respectiv radiologia și radioterapia, păreau a implica niște riscuri de iradiere prelungită cu doze mici și îmbolnăvire ulterioară. Tot ecouri istorice erau, dar la acel moment nu păreau variante tentante.

În schimb, mi se părea foarte atractivă medicina internă, în care medicii păreau un fel de detectivi care știau să folosească indicii clinice și paraclinice pentru a identifica boala. Era și știință, și fler, și artă. Pacientul era evaluat "din cap până-n picioare" și se ținea cont de interacțiunile diferitelor afecțiuni sau tratamente. La acel moment apăruse și serialul Dr. House, și poate că, fără să conștientizez, mi-a influențat alegerea. Abordarea aceasta "deductivă" am considerat-o o provocare intelectuală.

Am început, așadar, cu rezidențiatul de medicină internă, dorindu-mi să fac și o supraspecializare în medicină psihosomatică.

Apariția copiilor mi-a schimbat prioritățile și m-a determinat să iau o pauză de la viața profesională. În acest timp, lucrurile s-au schimbat destul de mult, și când am intrat din nou în contact cu oncologia, în cadrul unei conferințe unde eram prezentă ca reporter medical, am fost foarte surprinsă. Datele de supraviețuire arătau optimist, medicamente noi aduceau beneficii nemaiîntâlnite până atunci, și cercetarea părea "la ea acasă" în acest domeniu.

Tot atunci am început să aflu mai multe și despre radioterapie, care mi s-a părut un domeniu fascinant. Părea un fel de tratament Science Fiction în care celulele maligne erau distruse cu ajutorul unor raze invizibile și a căror administrare nu era dureroasă. Mi-a plăcut și ideea de muncă în echipă și faptul că pregătirea tratamentului se baza pe imagistică. Constatasem în timp că performanțele mele cresc atunci când în activitatea pe care o am sunt implicate imagini. În plus, necesitatea de a "desena" conturul zonelor țintă sau a celor care trebuie protejate, era ceva inedit și potrivit cu ceea ce făceam oricum cu drag, ca hobby.

Așadar, am început rezidențiatul de radioterapie, cu gândul să mă întorc ulterior și să finalizez și rezidențiatul de medicină internă. Mi-a plăcut așa de mult această a doua specialitate cu care am intrat în contact, încât nu am revenit la cea anterioară.

Așteptări deosebite nu am avut când am început. Eram într-un proces de continuă descoperire și uimire, care continuă și astăzi, chiar dacă în alt ritm.

3. Cum simțiți că interacțiunea cu pacienții v-a influențat ca om, dincolo de profesie?
Interacțiunea cu fiecare pacient este diferită, pentru că fiecare pacient este diferit de toți ceilalți. Pe unii îi vedem o perioadă mai îndelungată, sau sunt mai extrovertiți, sau împărtășesc mai mult din temerile sau nedumeririle pe care le au, uneori și frânturi din povestea lor de viață. Adeseori conștientizăm impactul pe care îl au pacienții asupra noastră, dar nu întotdeauna. Cazurile mai avansate la diagnostic, sau care nu răspund la tratament, sau pacienții tineri, care au copii încă mici, rămân adânc întipărite în "dosarul nostru intern".

Pacienții m-au învățat mai multe despre curaj, despre reziliență și despre recunoștință. Recunoștință pentru fiecare zi în care suntem funcționali, în care nu ne doare nimic, pentru fiecare zi în care îi putem îmbrățișa pe cei dragi.

4. Ce impact sperați să aibă munca dumneavoastră asupra pacienților și ce înseamnă, din punctul personal de vedere, “să faci bine” în acest domeniu?
Radioterapia are fie rol de a preveni recidiva, fie de a micșora tumora în vederea unei intervenții chirurgicale mai puțin extinse, fie de a scădea durerea sau alte simptome care pot apărea în caz de boală avansată. În primul rând, ne dorim să îi ajutăm pe pacienți să învingă boala, să minimizăm efectele adverse acute sau  tardive, sau să creștem calitatea vieții acolo unde nu o putem prelungi.

Dincolo de aceste obiective medicale, cred că fiecare ne dorim să vedem pacienții plecând după discuția cu noi puțin mai bine decât atunci când au venit. Este greu de definit acest bine, la modul general sau absolut, pentru că este foarte personal și foarte variabil. Poate însemna "mai informat", "mai liniștit" "mai optimist", "mai pregătit", sau multe altele.

5. Cum reușiți să rămâneți mereu conectată la cele mai bune practici și să vă dezvoltați continuu?
În primul rând, la fiecare caz încerc să mă documentez dacă a apărut ceva nou față de ceea ce știam la acel moment, pentru că în fiecare zi se publică mii de articole medicale în întreaga lume. Din fericire, informația este acum ușor accesibilă. Partea dificilă legată de această abundență este selectarea informației relevante și de bună calitate.

Una dintre soluții este citirea cu prioritate a articolelor publicate în reviste prestigioase, chiar dacă acest lucru presupune plătirea unei taxe anuale. 

În al doilea rând, încerc să particip la cursuri și conferințe, în țară și în străinătate. Am avut întotdeauna o bucurie a învățării, a descoperirii. Acum, că această învățare înseamnă o șansă în plus pentru însănătoșirea cuiva, am o motivație în plus.

În al treilea rând, încerc să învăț de la colegi - și de la cei mai experimentați, și de la cei din generația mea, și de la cei mai tineri. Fiecare știe ceva în plus față de mine - fie are experiență cu un caz atipic, fie a citit ceva nou sau a fost la un alt curs.

Încă din timpul rezidențiatului, am interacționat cu colegi din străinătate, cu care am păstrat legătura și cu care am colaborat sau încă mai colaborez pentru diverse proiecte. Atunci când nu găsesc un răspuns mai aproape, se întâmplă să mă adresez și lor, pentru o altă perspectivă sau o altă experiență.

Chiar și social media este de folos pentru a afla noutăți relevante. În cadrul platformelor dedicate interacțiunilor profesionale, cum este LinkedIn, sunt distribuite frecvent articole nou publicate și care au potențialul de a schimba practica clinică.

Nu în ultimul rând, preocuparea pentru cercetarea clinică mă "obligă" într-un fel să rămân conectată cu ce s-a mai descoperit, prin ceea ce s-a mai publicat sau prezentat. Ori de câte ori scriu un articol sau mă gândesc la un nou proiect, trebuie sa mă documentez.

Activitatea de colaborator al Vieții Medicale și cea de editor din cadrul revistei JMRO (Journal of Medical and Radiation Oncology) mă ține mereu în contact cu noutăți medicale și cu lucruri interesante.

Dincolo de documentarea la caz și actualizarea periodică a lucrurilor importante pentru mai multe tipuri de cancer, cred că o concentrare pe un domeniu mai restrâns, de exemplu maxim două-trei localizări ale bolilor oncologice, este necesară pentru a putea intra în detalii.

6. În spatele halatului, fiecare medic are o viață personală, cu pasiuni și hobby-uri. Ce pasiuni sau activități vă aduc bucurie în afara clinicii?
Am atât de multe lucruri care îmi aduc bucurie, încât cred că mi-ar trebui trei vieți doar pentru ele. 

Timp de mai mulți ani am fost foarte pasionată de fotografie. Perioada de apariție a aparatelor foto digitale a coincis cu cei șase ani de concediu de maternitate - câte doi ani pentru fiecare copil. Atunci am urmat cursuri (atât în țară cât și internaționale, online), am participat la concursuri și expoziții, am câștigat câteva premii, care m-au motivat sa continui, și chiar am avut pentru o perioadă o activitate de fotograf profesionist. Am învățat multe și în acea etapă, inclusiv despre oameni și despre provocările cu care se confruntă un freelancer.

Tot în domeniul artelor vizuale, am avut o preocupare pentru grafică în cursul gimnaziului și liceului. Mai recent am încercat sa învăț mai multe despre pictură în acuarelă sau culori acrilice.

Mi-a plăcut mereu să citesc și unul dintre regretele pe care le am este că în ultimii ani am citit foarte puțină beletristică. Îmi place mult muzica, de mai multe genuri,  și merg cu drag la operă, la teatru, și la muzee.

De asemenea, îmi place să călătoresc și să descopăr locuri noi. Îmi plac orașele și clădirile vechi, încărcate de istorie, bisericile, cetățile și castelele.  Mă bucură să observ natura, și să privesc cerul. Îmi plac florile, copacii, lacurile și marea și îmi sunt dragi animalele. Simt că acolo unde sunt puține lucruri făcute de oameni, suntem cu un pas mai aproape de Dumnezeu.

Timpul cu familia este cel mai important și cel care îmi aduce cea mai intensă și profundă stare de bine. Când reușesc să combin hobby-urile cu timpul în familie, îmi doresc să pot păstra acele clipe la fel de vii și de accesibile pentru a fi retrăite, pe o durată nedefinită.

Articol sustinut de clinica Amethyst Cluj.