Aproape 600 de persoane au primit ajutor medical la Festivalul Electric Castle din localitatea clujeană Bonţida, iar cinci dintre acestea au fost transportate la spital.
Partidul Popular Maghiar din Transilvania i-a transmis duminică o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îi cere acestuia să iniţieze şi să modereze un dialog româno-maghiar despre formele de autonomie din structura administrativă.
Poliţiştii au depistat o conducătoare auto, sub influenţa alcoolului, care transporta 4 minori, pe raza oraşului Huedin. În urma opririi, aceasta nu a respectat indicaţiile poliţiştilor, continuându-şi deplasarea.
Dan Alexa, nemulțumit de evoluția la Chiajna, este pe picior de plecare. Vasile Miriuță, dat afară de la CFR Cluj, este primul favorit pentru a prelua banca tehnică a echipei.
Aleşii au plecat în vacanţă, dar la Parlament se lucrează intens. Cumpărăturile sunt în toi vin într-un context destul de nefavorabil pentru Parlament. Aleşii au nevoie la rectificarea bugetară de încă un sfert din bugetul iniţial ca să-şi acopere indemnizaţiile majorate şi celelalte cheltuieli.
Bonucci din povestea noastră nu-i vreun politician breaz, nu-i vreun scriitor mare, nu-i vreo vedetă. N-are de-a face direct (fiind un simplu paronim inventat) nici cu Leonardo Fibonacci, și bizarul său șir de numere utilizat în analiza tehnică bursieră.
41.000 de oameni au fost prezenți duminică, în ultima zi a festivalului Electric Castle, pe domeniile castelului Banffy, lângă Cluj-Napoca. TrentemØller, Franz Ferdinand și Deadmau5 au pus în scenă adevărate spectacole în care muzica și efectele vizuale s-au completat la perfecție.
De cel puțin 6 ani, Primăria Cluj-Napoca promite că Turnul Pompierilor va fi reabilitat şi integrat în circuitul cultural al oraşului, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Cel puțin până acum, pentru că municipalitatea este decisă să aloce nu mai puțin de 2,5 milioane de euro pentru modernizarea zonei. Numai că așteptarea va fi lungă deoarece lucrările vor dura cel puțin 2 ani de zile.
Grupul consilierilor județeni ai PSD Cluj solicită Consiliului Județean Cluj să facă public statusul activității S.C Clujana S.A cât și un raport financiar având în vedere că societatea aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj trebuia să achite mai multe datorii.