Fostul premier Emil Boc a declarat miercuri, la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din anul 2009, că în mandatul său STS nu a avut niciun fel de implicare politică în organizarea unei campanii electorale.
Fostul preşedinte PDL Emil Boc a declarat, miercuri, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că scrutinul respectiv nu a fost fraudat, el apreciind că întâlnirea de acasă de la Gabriel Oprea a fost una privată, care nu putea nici influenţa, nici modifica rezulatul.
Elevii de clasa a XII-a susţin, miercuri, evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, până acum desfăşurându-se proba privind competenţele digitale şi cea la limba română. Probele scrise vor începe pe 26 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie.
Poliţiştii rutieri au depistat un bărbat în timp ce conducea maşina pe raza localităţii Baciu, judeţul Cluj, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit anunțului făcut de Comisia Europeană în ceea ce privește planul de relocare aprobat de Blocul comunitar, România trebuie să primească 3.546 de refugiați.